Polițiștii locali din Timișoara se pot ”lăuda” cu o captură interesantă realizată la final de 2018. Aceștia au surprins un minor, în timp ce conducea un autoturism BMW cu numerele de înmatriculare expirate.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au observat, în ultima zi a anului 2018, în jurul orei 03:15, un autoturism marca BMW, cu numere provizorii care, la vederea patrulei, a virat brusc pe o străduță laterală încercând să-și piardă urma. La verificarea numerelor autovehiculului, s-a constatat că acestea erau expirate, motiv pentru care persoana care se afla la volan a fost oprită și identificată ca fiind G.P.L., cu domiciliul în localitatea timișeană Tormac.
Șoferul nu deținea permis de conducere, oamenii legii constatând că este un minor în vârstă de 15 ani. Cel în cauză, care ar fi luat mașina tatălui, a fost predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor din cadrul Biroului Rutier pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și a unui autovehicul neînmatriculat.
Totodată, polițiștii locali timișoreni au întocmit și bilanțul anului trecut pe linie rutieră: 30 de infracțiuni și peste 17.000 de sancțiuni aplicate. Pe lângă cele 17.373 sancțiuni aplicate de polițiștii locali anul trecut pe linie rutieră pentru oprire sau staționare pe locuri interzise și circulație de străzi cu acces interzis, au fost depistate și un număr de 30 de infracțiuni, cele mai multe dintre acestea fiind pentru conducerea de autovehicule cu numere expirate, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, dar și pentru conducere de autovehicule cu numere false, autovehicule furate, precum și violențe și loviri în trafic.