FOTO Activitatea Biroului Mobil al Politiei Locale Timișoara a debutat, în zona Dacia

- Advertisement -

Polițiștii locali de la biroul mobil și-au început activitatea, pentru inceput, in zona Dacia din Timișoara. Biroul mobil va fi mutat dintr-o zonă în alta a orașului, în funcție de situația operativă și necesitățile sesizate de timișoreni.

Direcția Poliția Locală Timișoara a anunțat că, începand de astăzi, 2 martie 2020, și-a început activitatea biroul mobil pus la dispoziția cetățenilor de instituția timișoreană, birou mobil care se va afla în cartierele Timișoarei ”în funcție de situația operativă și de necesitățile sesizate sau constatate în teren”.

Astăzi, de la orele prânzului, polițiștii locali sunt prezenți, cu autoutilitara din dotare, langă Parcul Dacia, acolo unde, în ultima perioadă, cetățenii au solicitat prezența polițiștilor locali, zona fiind una foarte populată de oamenii de cartier care vin în parc cu copiii, la lăcașul de cult, dar și la piața și magazinele din cartier. ”Încă de la sosirea polițiștilor locali, au fost preluate și primele sesizări, în special pe depozitarea de deșeuri și parcări neregulamentare, pe spațiul verde. Reamintim că polițiștii locali aflați în locația respectivă au rolul de a relaționa cu cetățenii, de a consilia si de a prelua de la aceștia sesizări, nereguli, luand măsurile legale acolo unde situația o impune, iar aspectele ce intră în atribuțiile altor instituții le vor prelua și le vor direcționa către acestea”, au transmis reprezentanții oamenilor legii.

Polițiștii locali care lucrează în cadrul acestui birou mobil distribuie cetățenilor pliante informative cu atribuțiile pe diferite linii și datele de contact la care să apeleze, în cazul în care observă probleme ce intră în competența acestora. Biroul mobil se va deplasa și în celelalte cartiere, urmând ca acest lucru să fie anunțat din timp, astfel încât cetățenii să știe unde să apeleze la polițiștii locali aflați mai aproape de ei, în cartierele în care locuiesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie