Timișoara lui Dominic Fritz, un hub în care migranții s-au măcelărit în plină zi

- Advertisement -
De luni bune, Timișoara a devenit o placă turnantă pentru valurile de migranți, care se străduiesc să ajungă în vestul Europei, în speranța unui trai mai bun. Orașul de pe Bega s-a transformat într-o gară, un soi de casă temporară sau hub, dacă e să vorbim în termeni logistici.

Nu de puține ori, timișorenii s-au revoltat împotriva problemei migranților. Nu pentru că ar fi antisemiți, rasiști sau intoleranți. Din contra! Reacțiile negative au fost, mereu, împotriva autorităților și administrației, tocmai pentru că nu reușeau să adune migranții de pe străzi și de prin parcuri, astfel încât timișorenii să se simtă în siguranță în orașul lor.

În tot acest timp, semnalele de alarmă au tot fost trase. Atât în mass-media cât și pe grupuri de Facebook. Dovadă sunt sutele de fotografii și filmulețe cu migranți în acțiune, fie în zona Gării de Nord fie în diverse parcuri care, cu timpul, s-au transformat în adevărate campinguri. În rest, spargeri, mizerie, gălăgie și o Timișoară în care, orice gang sau zonă verde a ajuns toaletă publică.

E adevărat, în primă fază, Primăria Timișoara s-a angajat să suporte costurile cu cazarea și mâncarea refugiaților. Doar a celor carantinați! Discuția a ajuns până acolo încât, unul dintre consilierii locali USR, Aida Szilagy, a cerut ca migranții să fie serviți din farfurii de ceramică, care, ulterior, să fie spălate, motivând rațiuni de protecție a mediului înconjurător.

Cu sau fără porțelanuri, în urmă cu câteva ceasuri, un incident violent a avut loc, unde altundeva decât în zona Gării de Nord din Timișoara. Potrivit martorilor, scandalul a izbucnit pe Splaiul Nicolae Titulescu, nu departe de Gara de Nord, chiar pe malul Begăi. Acolo, mai mulți migranți s-au încăierat, iar doi afgani au fost înjunghiați, de un grup de 6 persoane, tot refugiați. În ambuscada creată, spun martorii evenimentului, cei doi răniți au reușit să fugă, câțiva zeci de metri ca mai apoi, din cauza rănilor, să se prăbușească pe asfalt, chiar lângă buticurile de lângă Gara de Nord.

Cei care au sunat la numărul de urgențe 112, au fost timișorenii, îngroziți de scenele violente. În scurt timp, mai multe echipaje de la Ambulanță și Poliție au ajuns la fața locului, râniții fiind preluați și transportați de urgență la spital. Din păcate, unul dintre cetățenii afgani a murit, ca urmare a rănilor prin înjunghiere, iar cel de-al doilea bărbat este în stare gravă, în acest moment, medicii făcând eforturi să-i salveze viața.

Pe de altă parte, în acest moment, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș încearcă să-i găsească pe agresori, care, după atacul violent, s-au făcut nevăzuți, fugind de la fața locului. Mai multe echipaje fac verificări în zona Gării de Nord și adună informații, în speranța că vor obține un indiciu, care să-i ducă pe urmele atacatorilor.

De precizat că, în urmă cu circa o lună, un timișorean a fost agresat în zona Gării de Nord tot de către refugiați, existând și plângere în acest sens, înaintată către IPJ Timiș. Surse din cadrul MAI susțin că, la cum se conturează faptele și portretul robot al atacatorului, și în cazul studentei de la UMF Timișoara, agresată în urmă cu circa 2 săptămâni în Parcul Botanic, care a fost la un pas să fie violată și sugrumată, în plin centrul Timișoarei, indiciile duc tot înspre refugiați.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=T1ZhfSoyaGk]

2 COMENTARII

  1. Cat mai tot politizati totul ? Ce s-a schimbat de cand a venit noul primar pe linie de migranti ? Avem migranti in Timisoara de peste zece ani . Presiunea se pune de la UE si daca poate face cineva ceva aceia sunt guvernantii . Nici mie nu-mi plac migrantii nici in Timisoara , nici in Romania , nici in Europa , mai ales ca mare parte din ei nu sunt refugiati de razboi ci sunt veniti pentru un trai bun , mai ales in Germania .Nu sunt impotriva oferirii unui adapost pentru cei care fug de razboi , dar nu sunt pentru ramanerea definitiva .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie