Încep lucrările de extindere a Școlii Generale 30! Vor fi construite 16 noi săli de clasă

- Advertisement -
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a dat ordinul de începere a lucrărilor de extindere a Școlii Generale nr. 30, începând cu data de 17 ianuarie. 

Această investiție face parte din strategia noastră de prioritizare a domeniului educației. Timișoara are o lipsă cronică de spații de învățământ preuniversitar și, de aceea, eforturile noastre se concentrează spre construirea de noi clădiri în care să se desfășoară procesul educațional. Lucrările la Școala Generală nr. 30 includ construirea a două noi corpuri de clădire cu 16 săli de clasă, precum și modernizarea școlii”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.  

În cadrul contractului există două tipuri de lucrări: cele de modernizare ale celor 3 corpuri de clădire existente și cele de construire a două corpuri noi de clădire, corpurile D și E. Extinderile vor suplimenta suprafațele construite cu 3.255 mp, astfel că se vor obține în plus 6 săli de clasă și spațiile funcționale necesare la corpul D și 10 săli de clasă și spațiile funcționale necesare la corpul E. 

Noile construcții vor oferi condiții mai bune pentru circa 100 de cadre didactice și personal nedidactic și pentru peste 2.000 de elevi, care vor fi repartizați astfel: în corpul A – 592 elevi, în corpul B – 881 elevi, în corpul D- 240 elevi, în corpul E- 300 elevi. Pentru corpul C numărul de locuri este: 50 la bazinul de înot, 70 la sala de sport, 200 la sala multifuncţională.

Valoarea totală a proiectului este de peste 24 de milioane de lei, iar durata execuției este de 24 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie