Cuprins
Demolarea vechii clădiri a spitalului de oncologie s-a încheiat, iar săptămâna viitoare se face recepția acestei etape, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Lucrările de construire a Institutului Regional de Oncologie Timișoara ar putea începe tot atunci.
Cuprins
Documentele pentru recepție au fost depuse.
Potrivit lui Simonis, tot săptămâna viitoare ar putea începe și lucrările de construire a viitorului Institut Regional Oncologic. Institutul este, spune el, cea mai importantă investiție din județul Timiș.
„Vă anunț finalizarea lucrărilor de demolare a Spitalului de Oncologie din Timișoara”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, mutat pe alt capitol de fonduri europene
Simonis a precizat că proiectul IROT a fost transferat de pe un capitol de fonduri europene pe altul. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la aproximativ 1,6-1,7 miliarde de lei, adică peste 320 de milioane de euro.
Simonis a mai spus că proiectul a avut parte de blocaje de-a lungul timpului și că, în opinia sa, a fost sabotat atât din interior, cât și din exterior. Autorizația de demolare a fost emisă anul trecut, iar lucrările de demolare au început în vara lui 2025.
„Este cea mai importantă investiție care se construiește sau se va construi în ultimii mulți ani în județul Timiș”, a spus Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Simonis le-a mulțumit colegilor de la Investiții, dar și celor din Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării și Direcția de Sănătate Publică, pentru ajutorul dat la acest proiect.
Ce va avea Institutul Regional de Oncologie Timișoara
Potrivit datelor prezentate la semnarea ordinului de începere, în aprilie 2025, IROT va avea 250 de paturi, un ambulatoriu integrat cu 26 de paturi, șase săli de operație, o secție de terapie intensivă, un centru de transplant, un laborator de imagistică, un centru de radioterapie și un laborator de medicină nucleară. Va avea și un sector dedicat cercetării în oncologie.
Lucrările le face asocierea condusă de Construcții Erbașu SA, iar execuția are un termen de 34 de luni. La semnarea contractului, durata totală a fost estimată la trei ani și jumătate, cu opt luni pentru proiectare, iar constructorul dă o garanție de 60 de luni după finalizare. Clădirea va avea o suprafață desfășurată de peste 65.000 de metri pătrați și va fi cea mai mare unitate sanitară din vestul României, potrivit CJ Timiș.
PNRR a plătit demolarea și proiectarea, iar construcția și dotarea cu echipamente medicale vor fi finanțate prin Programul Sănătate, din fonduri europene. În martie, institutul din Timișoara a intrat pe lista celor nouă spitale mutate din PNRR în Programul Sănătate, pentru care au fost transferate 522 de milioane de euro.
În februarie, la conferința cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, investiția era estimată la aproximativ 1,2 miliarde de lei, iar termenul de finalizare asumat era sfârșitul anului 2028. Acum, președintele CJ Timiș vorbește despre 1,6-1,7 miliarde de lei.
Din vechea clădire urma să rămână doar o mică parte, pentru corpul administrativ. Noul spital a fost proiectat să funcționeze integral pe energie verde, potrivit anunțurilor făcute de CJ Timiș în iunie 2025. Institutul este gândit să deservească pacienții din toată regiunea de vest.
Citește și
- Viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara prinde contur: primele lucrări, deja realizate
- A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara
- Institutul Regional de Oncologie Timișoara intră în faza de construcție, finanțare de 1,2 miliarde de lei
- 522 milioane euro pentru nouă spitale din România, inclusiv Institutul Regional de Oncologie Timișoara
- Alfred Simonis: „Facem stadionul Dan Păltinișanu, construim Institutul Oncologic și punem ordine la Ghizela”
Conferința de presă poate fi urmărită integral pe canalul de YouTube al Vocea Timișului.




