Dominic Fritz și USR ne vorbesc despre importanța Proclamației de la Timișoara și despre cum punctul 8 cerea interzicerea accesului foștilor activiști comuniști la funcții publice. Frumos mesaj, nu? Poate chiar emoționant. Doar că în spatele acestui discurs se ascunde o ipocrizie uriașă.
USR are în rândurile sale pe Rodica Militaru, fostă activistă comunistă, dar asta nu pare să deranjeze pe nimeni din partid. Așa că, în timp ce Fritz citează cuvinte mari despre „interzicerea foștilor activiști comuniști” în viața publică, în realitate, partidul său găzduiește exact astfel de personaje.
Dacă ar fi fost aplicat punctul 8 al Proclamației, Rodica Militaru nu ar fi avut ce să caute în politică. Dar pentru USR, aceste principii sunt valabile doar când e vorba despre alții. Când vine vorba despre oamenii lor, trecutul comunist nu mai pare o problemă.
În loc să își asume cu adevărat valorile democratice și să recunoască aceste contradicții, USR preferă să ne țină lecții despre comunism, uitând de propriile probleme interne.
Mai mult, Fritz nu spune nimic despre dosarul său de la ANI (Agenția Națională de Integritate), care ridică semne de întrebare serioase asupra activității sale administrative. În timp ce vorbește despre integritate și transparență, evită orice referire la propriile probleme. Se pare că principiile sunt invocate doar când este convenabil.
Cât de credibil este un partid care susține că apără valorile Proclamației de la Timișoara, dar păstrează în rândurile sale exact acele persoane pe care Proclamația le voia excluse din viața publică?
Timișoara nu uită. Dar se pare că unii vor să se facă că nu văd.
