Se construiește o nouă școală de la zero în Chișoda. Aproape 200 de copii vor scăpa de naveta la Timișoara

Comuna Giroc va avea o școală nouă, modernă, în satul Chișoda. Investiția, de peste 3 milioane de euro din fonduri europene, vine să rezolve o problemă presantă: suprasolicitarea cronică a infrastructurii educaționale din zonă.

Ioana Danciu
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Primăria Comunei Giroc și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construire școală cu clasele 0-VIII în localitatea Chișoda”. Noua unitate va avea capacitate pentru aproape 200 de elevi, 9 săli de clasă și două laboratoare echipate.

Primarul Dan Vîrtosu a urmărit de mult timp acest proiect, ca parte din eforturile de a ține pasul cu dezvoltarea rapidă a comunei. Clădirea va fi realizată la standarde nZEB, consum de energie aproape zero, cu panouri fotovoltaice, iluminat LED, ventilație modernă și climatizare eficientă. Va fi și complet accesibilizată pentru copiii cu dizabilități.

Situația din ultimii ani a devenit greu de gestionat. În anul școlar 2023-2024, Școala Gimnazială „Iosif Ciorogariu” din Chișoda funcționa cu peste 160% grad de ocupare, iar unii copii din comună erau obligați să facă naveta zilnic spre Timișoara.

„Comunitățile care cresc au nevoie de investiții care țin pasul cu dezvoltarea lor, iar educația este una dintre cele mai importante. În Giroc și Chișoda vorbim despre o creștere accelerată a numărului de familii tinere și, implicit, a numărului de copii. Prin această investiție, aproape 190 de elevi vor avea acces la condiții moderne și sigure pentru învățare, aproape de casă”, a declarat Georgiana Radac, directorul Direcției Generale Autoritate de Management PR Vest 2021-2027.

Elevii ar urma să înceapă cursurile în noua școală din septembrie 2028. Este al doilea proiect educațional major derulat la Chișoda cu sprijinul ADR Vest, după reabilitarea și modernizarea Școlii „Iosif Ciorogariu” în 2022, printr-o investiție de peste un milion de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE