Etapa a XXV-a a Ligii secunde se joacă miercuri, aceasta fiind prima „intermediară” a lui 2013. Meciurile de mâine nu vor fi lipsite de importanţă, mai ales pentru Poli, care, în cazul în care se întoarce cu toate cele trei puncte de pe terenul celor de la FC Argeş, ia o opţiune importantă pentru Liga I.
Deşi lider în „B2”, Poli mai are de „pus osul” până la momentul în care va fi cu ambele picioare în Liga I. Deşi nu mai e mult până la finalul sezonului, alb-negrii mai au câteva partide chiar dificile, iar UTA, ocupana locului trei în clasament, este la numai cinci punte în spatele clubului bănăţean.
Vali Velcea a avertizat că în ciuda poziţiei favorabile din clasament formaţia de pe Bega trebuie să pregătească la nivel profesionist această deplasare: „Venim după sărbători, dar trebuie să facem foarte bine diferenţa deoarece programul nostru este unul special. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie. Regimul nostru profesionist nu ţine cont de sărbători, zile onomastice, sau altele. Cred că suntem pe un drum bun, în creştere, din multe puncte de vedere: psihic, fizic, tehnic. Toate, cumulate, dau rezultate bune, aşa cum s-a văzut şi în ultimele meciuri. Ne aşteaptă o etapă intermediară, importantă, una care ar putea fi decisivă în hotărârea promovantelor. Trebuie să ne prindă pregătiţi pentru a lua cele trei puncte. Încă avem nevoie majoră de victorii şi de cele trei puncte”.
Despre adversarul de miercuri, Velcea a concluzionat: „FC Argeş este o echipă interesantă a Ligii II, cu evoluţii bune, dar oscilante. Întâlnim o formaţie cu vechi tradiţii în fotbalul românesc, de-a lungul anilor a dat talente incontestabile de jucători şi antrenori”.
Partida va fi arbitrată de bucureşteanul Dragoş Istrate, ajutat de asistenţii Dragoş Mihai Iliescu şi Adrian Popescu, ambii din Craiova. Rezervă va fi Ionuţ Iugulescu (Târgovişte). Observatori vor fi Constantin Ştefan (Bucureşti) şi Viorel Leşeanu (Giurgiu). Ora disputării meciului este 18:00.
Iată toate meciurile etapei cu numărul 25, toate programate miercuri, 8 mai 2013:
– CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni, de la ora 16:00;
– FC Argeş Piteşti – Poli Timişoara, de la ora 18:00;
– Luceafărul Oradea – Unirea Alba Iulia (3-0 pentur bihoreni, la masa verde);
– FCM Târgu Mureş – FC UTA Arad, de la ora 18:00;
– Damila Măciuca – Corona Braşov, de la ora 18:00.