Asociaţia Suporterilor Poli Timişoara a emis miercuri după-masă primul comunicat de la înfiinţare. Noua entitate, care va reprezenta suporterii nou-promovatei, le cere microbiştilor să vină în număr cât mai mare la Stadionul Dan Păltinişanu pentru a susţine echipa în derby-ul cu Dinamo Bucureşti.
După ce s-au lovit de refuzul Asociaţiei Suporterilor timişoreni – Drukeria, de a-i reprezenta, suporterii Poli Timişoara au fost nevoiţi să-şi facă propria asociaţie care să le reprezinte interesele, principalul interes fiind acela de a face deplasările în vederea susţinerii echipei la meciurile de pe terenurile adversarilor. Noua asociaţie era „obligatorie” pentru ca aceştia să facă deplasările în Liga I, suporterii fiind obligaţi de lege să existe o entitate juridică în vederea reprezentării lor.
„Poliştii” au înfiinţat-o, şi iată că, la două zile înaintea marelui meci de (re)debut în Liga I, aceasta a emis un comunicat prin care solicită pasionaţilor de fotbal din Banat să umple arena Dan Păltinişanu, la meciul de vineri:
„Ne vedem vineri seară, pe stadion, pentru onoarea Timişoarei
După 2 ani de zile în care ne-a fost refuzat consecutiv accesul în liga întâi, din motive extrasportive, a sosit momentul să revenim acolo unde ne este locul, în elită. Acolo unde POLI ne-a oferit de atâtea ori bucurii enorme, acolo unde toţi timişorenii am luptat întotdeauna cu mândrie să demonstrăm că aici este „leagănul fotbalului românesc”.
Şi nici nu putea începe mai bine anul revenirii. Primul meci ne aduce în faţă nu doar un adversar puternic, ci un rival istoric. Este momentul în care trebuie sa fim alaturi de POLI. Este momentul să ne reîntâlnim pe „Dan Paltinişanu”, cel mai frumos loc de pe pământ. Acum trebuie să arătăm din nou tuturor cine suntem. Să demonstrăm că, indiferent ce piedici ne apar în faţă, noi nu putem fi invinşi! Indiferent de ce s-a întâmplat în trecut, noi suntem tot aici! şi vom fi pe stadion, şi vom încuraja pe POLI, şi vom trăi din nou fiecare moment fericit sau mai putin fericit alături de echipă.
Acum, POLI a redevenit o echipă eminamente timişoreană, bănăţeană! Susţinută de autorităţi şi de Universitatea Politehnica, instituţia care a făurit în 1921 clubul pe care-l iubim cu toţii, clubul căruia i-am dedicat tinereţea noastră! Este un club condus de timişoreni, de foste glorii ale lui Poli. Este o echipă antrenată de timişoreni. Este o formaţie în care evoluează timişoreni şi timişeni. Pe iarbă avem şansa să vedem copiii noştri cum joacă pentru mândria noastră. Şi în tribune vom fi noi să îi încurajăm, şi în peluze vom fi noi să cântăm şi să ne bucurăm de victoriile lor.
Ne întâlnim din nou, cu toţii, în Peluza Sud pentru a participa împreună la sărbătoare. Vocile noastre se vor uni şi vor purta echipa spre victorie. Meciul împotriva celor de la Dinamo este un nou început. Vineri este şansa noastră să ducem mai departe tradiţia clădită de bunicii şi părinţii noştri. Nu putem lăsa o istorie de 92 de ani să moară. Este timpul nostru acum, şi doar împreună putem reuşi.
Ne vedem vineri seară, pe stadion, pentru onoarea Timişoarei! HAIDE POLI!
Asociaţia Suporterilor Poli Timişoara,
17 Iulie 2013″ se arată în comunicatul asociaţiei fanilor.