duminică, octombrie 18, 2026

OM AL STRAZII PUS LA TREABA

1 minute citire
om strazii jpg

Biroul Juridic din cadrul Poliției Locale Timișoara a fost informat de către Judecătoria Timișoara cu privire la sentința civilă pronunțată în cazul unei persoane care a fost sancționată în numeroase rânduri și pentru care Poliția Locală a solicitat transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității ca urmare a faptului că persoana în cauză nu a plătit sancțiunile. Astfel, S. Ovidiu, de 41 de ani, cu domiciliul în Recaș, trebuie să presteze un număr de 1290 de ore de muncă în folosul comunității în schimbul a 11 sancțiuni primite pentru abandonarea de deșeuri, tulburarea liniștii publice și săvârșirea în public de acte obsecene, fiind încadrat la categoria oamenilor străzii. În baza de date a Poliției Locale acesta figurează, pe lângă cele 11 sancțiuni pentru care s-a stabilit sentința de muncă în folosul comunității, cu alte 15 sancțiuni pentru care urmează ca instanța să se pronunțe. Natura activtății care va fi prestată urmează a fi stabilită de Primăria Recaș.

O.T.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.