Robu îi numeşte pe timişoreni „isterici” şi anunţă Paradisul în zona sa: „Cartierul Soarelui va fi amenajat exemplar”

- Advertisement -

Odată cu defrişarea masivă la care a recurs primăria Timişoara, după începerea lucrărilor de reamenajare a Centrului istoric al Capitalei Banatului, primarul Nicolae Robu a fost asaltat cu mesaje de „război” din partea iubitorilor de natură vie din oraş.

După ce copacii mari şi vechi, ce-i drept, din Piaţa Libertăţii au fost puşi la pământ, urmând ca în locul acestora să fie plantaţi alţii după finalizarea mega-proiectului de reamenajare a întregului cartier Cetate, timişorenii au sărit în capul edilului-şef că vor copaci!

Toată „isteria”, aşa cum o numeşte Robu, l-a făcut pe edil să „emită” o postare pe reţeaua de socializare preferată de acesta, prin intermediul căreia anunţă că vor mai fi tăiaţi copaci, în locul acestora urmând a fi plantaţi alţii „crescuţi bine”, nu puieţi, însă cel mai important aspect al postării abia acum urmează: Cartierul Soarelui – adică acolo unde Robu locuieşte, va fi „amenajat exemplar”, conform primarului.

Iată postarea cu ajutorul căreia Robu discriminează timişorenii, din nou, după ce în vară a început cu acelaşi cartier un alt proiect important – cel de reasfaltare a străzilor, ca să nu mai pomenim despre celebra deszăpezire din iarna trecută, pe care a început-o tot în cartieul său:

„NU VĂ LĂSAŢI INTOXICAŢI ŞI MANIPULAŢI!
Dragi vecini din Cartierul Soarelui,
Dragi timişoreni, în general,
În ultimele zile, s-a creat o adevărată isterie pe tema tăierii unor copaci. Da, am tăiat un număr de copaci şi voi mai tăia dacă va fi cazul şi, cel mai probabil, va fi! Dar voi planta mult mai mulţi decâti voi tăia! Şi nu voi planta puieţi, aşa cum acuză cei ce reacţionează isteric, nefiind capabili să înţeleagă că Timişoara are nevoie de modernizare şi neputând să-şi imagineze că mai există pe lume şi oameni responsabili şi de bună credinţă, care chiar vor să facă lucruri bune pentru urbea şi concitadinii lor. Voi planta copaci deja crescuţi bine şi asta se va întâmpla cât de curând în premieră în Cartierul Soarelui. Acest cartier va fi primul amenajat exemplar, iar după el urmează toate celelalte! Vom face Timişoara funcţională şi mult mai frumoasă, cu mult mai mult spaţiu verde şi mult mai mulţi copaci decât în prezent! Pentru a ne fi şi mai drag să trăim în ea! Garantez asta!” a scris Robu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie