Consiliul Judeţean Timiş vrea cinci drumuri noi de legătură între judeţul nostru şi Ungaria

- Advertisement -

Sala Revoluţiei a Palatului Administrativ din Timişoara a găzduit ieri o întâlnire de lucru pe tema dezvoltării de proiecte de infrastructură rutieră pe relaţia transfrontalieră Timiş-Ungaria.

La această întrunire au participat vicepreşedintele C.J Timiş, Marian-Constantin Vasile, reprezentantul Cabinetului premierului Ungariei, Kertesi Tamas, şi a firmei care realizează proiectarea investiţiilor de infrastructură rutieră. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai Serviciului urbanism al C.J.T., ADETIM, Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara şi primarii localităţilor Beba Veche, Cenad şi Dudeştii Vechi.

Oaspeţii maghiari au precizat că scopul întrevederii este discutarea în detaliu, din punct de vedere tehnic, a propunerilor de proiecte. Totodată, au spus că 13 din cele 63 de proiecte de infrastructură de drumuri transfrontaliere România-Ungaria sunt într-un stadiu destul de avansat, considerate finanţabile prin fonduri europene. În ceea ce priveşte relaţia rutieră Timiş-Ungaria, s-a discutat în principal despre realizarea/actualizarea studiilor de fezabilitate, în vederea obţinerii de finanţări europene transfrontaliere pentru drumurile dintre Cenad-Cenadul unguresc, Kiszombor-Cenad, Kiszombor-Pordeanu, Kubekhaza-Beba Veche, Kiszombor-Beba Veche.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Școala Gimnazială 13 din Timişoara va avea un corp nou de clădire, construit și dotat cu bani europeni!

Școala Gimnazială nr.13 din Timişoara, de pe strada Musicescu,...

Bani de la UE, pentru producerea vaccinului gripal tetravalent la Institutul Cantacuzino

Guvernul pregătește un proiect european din fonduri nerambursabile pentru...

E OFICIAL! Timisoara primeste finantare europeana pentru 21 de tramvaie NOI!

Unul dintre proiectele cu finanțare europeană aflate pe lista...

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

ADR Vest, proiecte de atragere a peste un miliard de euro din fonduri europene, in regiune

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a realizat astăzi,...