Sorin Grindeanu, deputat PSD, i-a dat astăzi o replică lui Nicolae Robu cât și membrilor partidului PNL. Pesdistul a ținut să explice că atacurile la adresa Partidului Social Democrat nu sunt decât ieșiri nervoase cauzate de frustrarea pierderii puterii:
„Primele 24 de ore de după ieşirea de la guvernare a colegilor liberali şi ruperea USL au generat o avalanşă de atacuri, acuze, ieşiri nervoase şi critici din partea liderilor naţionali şi locali ai PNL, la adresa PSD. Descătuşarea aceasta de energie negativă nu face altceva decât să demonstreze frustrarea generată de pierderea puterii, chiar şi în varianta asumată. Este trist să vezi cum după „o dragoste de 3 ani” acest divorţ politic scoate tot ce-i mai urât şi rău, culmea, din jumătatea care a trădat încrederea oamenilor, până la final.”
Grindeanu a explicat că este deranjat de faptul că dintr-o dată alianța USL nu mai funcționează la nivel local, în condițiile în care, până mai ieri, cele două formațiuni politice au lucrat în perfectă coabitare. Deputatul a mai precizat că el este pentru stabilitate și continuitate și că își dorește menținerea majorității PSD-PNL-PC.
În plan local e de-a dreptul deranjant, pentru că împreună a fost cuvântul de ordine în toate activităţile politice bifate de USL. La Timişoara, alinţa USL a funcţionat absolut normal până în ultimul ceas, adică ieri, în plenul Consiliului Local când toate proiectele au trecut cu majoritate de voturi ! PSD Timişoara şi reprezentanţii săi din Consiliul Local sunt pentru menţinerea în continuare a majorităţii PSD-PNL-PC. Ştim că ziua de ieri a fost una în care telefoanele au fost încinse la maximum de persoane care caută soluţii pentru o altă majoritate. Noi suntem pentru stabilitate şi continuitate. În plan local, obiectivele PSD au fost întotdeauna în consens cu binele Timişoarei şi al timişorenilor. Până la urmă, există soluţii diverse şi, dacă la Bucureşti un lider de marcă liberal, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, este împotriva ruperii USL, şi la Timişoara pot exista voci contrastante.”
În încheire, Grindeanu a răspuns declarațiilor lui Robu, cu privire la Spitalul de Copii Louis Țurcanu pe care a numit-o, într-o declarație de presă, o „șmecherie politicianistă”. În 2013, Guvernul a alocat 5 milioane de lei pentru construirea unei noi aripi la spitalul de copii, bani care s-au pierdut pentru că proiectul și lictația nu s-au încheiat la timp. Odată cu ruperea USL, Nicolae Robu a spus despre acest proiect că: „niciun leu nu a fost alocat pentru Timişoara la capitolul proiecte. La spitalul de copii a fost o şmecherie politicianistă. Nu poţi să dai cuiva bani să facă o construcţie în momentul în care nu este nici măcar studiu de fezabilitate sau proiect tehnic pentru acea construcţie. Au fost oferiți niște bani care era sigur că nu vor putea fi cheltuiţi.”
Deputatul Grindeanu a afirmat că se simte deranjat de această acuzație, pentur că proiectul a fost inițiat de un ONG iar singurul element politici implicat a fost apartenența sa la PSD.
„Un alt lucru deranjant este legat de declaraţiile făcute de domnul primar Nicolae Robu la adresa proiectului Spitalului de Copii Louis Ţurcanu. „Şmecheria politicianistă”, ca să-l citez exact, este un proiect pentru Timişoara şi pentru copiii timişorenilor. Un proiect iniţiat de un ONG – F.A.C.T., cu care am strâns peste 30 de mii de semnături apolitice. Singurul lucru politic în acest proiect este apartenenţa mea la PSD, care pare să nu convină, dar spre nemulţumirea unora, voi susţine proiectul în continuare. Şi vreau să-i amintesc domnului primar că personal a susţinut campania DA. Reuşim şi că am fost împreună la întâlnirea cu premierul Ponta, în curte la Spitalul Louis Ţurcanu. În caz că a uitat.”
Grindeanu nu a uitat să-i explice primarului că în ceea ce privește situația de la ACS Poli, Partidul Social Democrat dorește doar păstrarea unei stări de fapt. Vă amintim că Primarul Timișoarei a retras problema alegerii unui nou membru în Consiliul Director al echipei de pe ordinea de zi, în momentul în care a realizat că, în locul lui Sorin Grindeanu, va fi ales tot un pesedist, și nu un liberal, cum dorea el.
„Legat de retragerea proiectului 8 de pe ordinea de zi a Consiliului Local de ieri şi de declaraţiile d-lui Robu privitoare la ACS Poli, vreau să spun că noi nu vrem decât să se păstreze ceea ce am avut iniţial. Nimic mai mult. Retragerea mea din consiliul director este justificată de plecarea în Parlament. În locul meu, vine o altă peroană desemnată de PSD. Simplu.” a încheiat deputatul PSD.