Lucrările la reabilitarea malurilor râului Bega, ce străbate toată Timişoara, au demarat, lucrările fiind pe jumătate realizate, iar asta face ca autorităţile să ia măsuri pentru continuarea proiectului, care, la final, va lipi Timişoara de Serbia prin intermediul pistelor de biciclete ce urmează a fi cosntruite.
Vineri, 23 mai 2014, Administraţia Bazinală de Apă Banat anunţă că, la Sânmihaiu Român, demarează lucrările la pista de cicloturism de-a lungul râului Bega, în aval de Capitala Banatului.
Începând cu ora 13:00, la Nodul Hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, în prezenţa oficialităţilor judeţene, vor începe lucrările propriu-zise a pistei de biciclete. La acest eveniment şi-au anunţat prezenţa: Eugen Dogariu – prefectul judeţului Timiş, Titu Bojin – preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi Ion Mirescu – comisar şef la Poliţia de Frontieră Timiş.