Aproape jumătate din pretendenţii la un post de poliţist local nu au trecut proba sportivă FOTO

- Advertisement -

Direcţia Poliţia Locală Timişoara organizează în această perioadă un nou concurs pentru ocuparea posturilor vacante de poliţişti locali. Astfel, în cursul zilei de ieri a avut loc proba sportivă la care, pentru un număr de trei posturi de poliţişti locali s-au înscris un număr de 24 de candidaţi.

În urma acestei probe, candidaţii au avut de parcurs patru probe, mai exact execuţia de flexii abdominale, proba de viteza 50 m, proba de mers pe bicicletă şi proba de rezistenţă – 800 de metri în cazul doamnelor şi 1.000 de metri pentru bărbaţi. Şi de această dată proba sportivă s-a dovedit deosebit de dificilă pentru cei care nu s-au pregătit suficient, un număr de 14 candidaţi reuşind să treacă de aceasta, iar 10 au rămas „pe din-afară”.

Astăzi are loc proba scrisă a examenului pentru cel trei posturi. Toate posturile vacante care sunt scoase la concurs sunt afişate pe site-ul Poliţiei Locale Timişoara www.polcomtim.ro.

Ca o copletare, permiteţi-mi să fiu cârcotaş şi să întreb, oare câţi dintre cei care au deja această „calitate”, cea de poliţist local, mai au abilităţile mai sus solicitate pentru viitorii lor colegi?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Complexul Sportiv Multifuncțional – Timiș 4 All: Un pas important pentru dezvoltarea sportului în Timiș

Un nou proiect ambițios prinde contur în județul Timiș....

Dominic Fritz evită răspunsurile clare în scandalul Poliției Locale Timișoara

Abuzurile Poliției Locale din Timișoara continuă nestingherite, sub privirea...

Articole asemănătoare

Complexul Sportiv Multifuncțional – Timiș 4 All: Un pas important pentru dezvoltarea sportului în Timiș

Un nou proiect ambițios prinde contur în județul Timiș....

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Tinerii timișoreni de la CSH vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică din Houston

Elevii echipei de robotică CSH de la Colegiul Pedagogic...

Din aceeași categorie