Îngerii Galbeni – INAMICUL public numărul 1, în Timişoara. Poliţia Locală e „geană” pe firma care enervează timişorenii

- Advertisement -

Ca urmare a numeroaselor sesizări făcute de cetăţeni, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au aplicat, în cursul zilei de ieri, încă trei sancţiuni de câte 2.000 lei privind activitatea de transport şi depozitare a autovehiculelor în alte locuri decât cele autorizate de către Primăria Municipiului Timișoara.

Conform Hotărârii Consiliului Local numărul 146 din 2014, modificată, privind modalitatea de parcare în parcările centrelor comerciale şi reglementarea ridicării, transportului şi depozitării unor vehicule se sancţionează cu amenzi de la 2.000 la 2.500 de lei blocarea, ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor de alte unităţi cu excepţia celor autorizate de Primăria Municipiului Timişoara, precum şi depozitarea vehiculelor în alte spaţii decât cele aprobate de Primăria Municipiului Timişoara.

Până acum poliţiştii locali au aplicat peste 20 de sancţiuni pentru aceste fapte, toate numai societăţii Îngerii Galbeni. Persoanele cărora le-au fost transportate şi depozitate autovehiculele în alte locuri decât cele autorizate pot sesiza aceste aspecte la numărul 0256.246.112 sau 0256.968 – Dispeceratul Poliţiei Locale Timişoara pentru ca poliţiştii locali să ia măsurile legale de sancţionare a firmelor care practică astfel de servicii în mod neautorizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie