Un timişorean la Academia Europeană a liberalilor

- Advertisement -

Un timişorean la Academia Europeană a liberalilor 1În perioada 28-30 septembrie 2012, tinerii liberali au participat la conferinţa „Academia Europeană”, organizată la Braşov, în baza unui parteneriat între organizaţiile de tineret ale partidelor parlamentare şi Centrul Român de Politici Europene. TNL Timiş a fost reprezentată de preşedintele Liviu Cocean, consilier judeţean.

Tinerii liberali au beneficiat de perspective foarte diverse asupra modului în care liderii politici naţionali trebuie să se raporteze la temele europene. În cadrul conferinţei au avut loc sesiuni tehnice dedicate mai multor subiecte: Piaţa Unică Europeană – Christian Egenhofer, Cercetător senior la Centrul Pentru Studii Politice din Bruxelles; problematica energetică – Răzvan Nicolescu, vice-preşedinte al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie; Finanţarea bunăstării – Laurian Lungu, Managing Partner Macroanalitica.

„Este foarte important ca liderii noii generaţii de politicieni aflate în curs de formare şi rafinare să ia contactul cu cei care generează şi, totodată, pun în aplicare astăzi, politici economico-sociale responsabile de dezvoltarea per ansamblu a României. Sperăm ca din cunoştinţele împărtăşite de către colegii noştri cu mai multă experienţă să putem folosi o parte în cadrul administraţiei publice locale”, a declarat Liviu Cocean, preşedintele TNL Timiş.

Perspectivă politică a fost prezentă în două sesiuni, una dedicată politicii interne, susţinută de Dan Radu Ruşanu – deputat, vicepeşedinte al PNL, Florin-Alexandru Alexe – preşedinte TNL şi Mihai Dontu – deputat PNL, iar alta dedicată politicii europene, susţinută de Adina Vălean şi Cristian Buşoi – europarlamentari din partea PNL.

„La această conferinţă, tinerii lideri politici liberali au avut oportunitatea de a identifica modalităţi de conectare a discursului naţional cu cel european, în special în domeniul economic”, a precizat Florin-Alexandru Alexe, preşedintele TNL. La rândul său, deputatul Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte PNL, a declarat: „Tinerii din Partidul Naţional Liberal au învăţat ce este economia reală, au înţeles că întotdeauna, într-o democraţie, economicul primează în faţa politicului. Acest lucru va fi folositor în următorii ani de zile şi sperăm că mulţi dintre aceşti tineri vor reuşi să ajungă manageri de succes, nu numai oameni politici”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...