Ceremonie solemnă de început de an şcolar la UVT, transmisă live pe internet

- Advertisement -

Ceremonie solemnă de început de an şcolar la UVT, transmisă live pe internet 1După un sfârşit de săptămână plin de evenimente culturale şi de petreceri, studenţii au început, oficial, facultatea. Prima zi a fost dedicată discursurilor şi invitaţilor speciali. Oficialităţi locale şi religioase au participat la deschiderea anului universitar la Universitatea de Vest.

Prima zi de facultate a fost un moment de sărbătoare la Timişoara. Deschiderea oficială a avut invitaţi de marcă, iar discursurile au dorit să aducă un plus de optimism în anul 2012-2013.

Pe lângă oficialii UVT-ului, rectorul – Marilen Pirtea şi preşedintele Senatului – Ioan Talpoş, au mai fost prezente şi autorităţile locale şi judeţene. Nicolae Robu, primarul Timişoarei, Eugen Dogariu, prefectul Timişului şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin au adresat gândurile lor bune la început de drum studenţilor.  La festivitate a mai fost invitat şi episcopul vicar al Timişoarei Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul , alături alţi cinci preoţi, care şi-au dat binecuvântarea lor pentru începerea noului an universitar. De asemenea, s-a auzit şi vocea  reprezentanţilor organizaţiilor studenţeşti OSUT şi AIESEC. Festivitatea s-a încheiat cu un spectacol de jazz oferit de studenţii Facultăţii de Muzică şi intonarea imnului GAUDEAMUS IGITUR.
În acest an a avut loc şi o premieră pentru Universitatea de Vest, care a reuşit să transmită, live pe internet, întreaga sa festivitate de deschidere a anului universitar 2012-2013.

Codruţa Oprean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Accident la o benzinărie de pe Calea Lugojului. Șofer beat, depistat cu 1,07 mg/l alcool în aerul expirat

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs...

Să vină ANI! Primarul-debitor Dominic Fritz a semnat în beneficiul consilierului-creditor Răzvan Negrișanu

În principal, joaca de-a primarul funcționează după reguli bine...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie