Furtul de gaze sport naţional răsplătit cu puşcărie! Cinci ani de închisoare pentru complicitate la furt de gaze naturale şi distrugerea mijloacelor de măsurare

- Advertisement -

Furtul de gaze sport naţional răsplătit cu puşcărie! Cinci ani de închisoare pentru complicitate la furt de gaze naturale şi distrugerea mijloacelor de măsurare 1Echipele specializate ale E.ON Gaz Distribuţie au identificat, în primele opt luni ale acestui an, 1.533 cazuri de intervenţii neautorizate la contoarele de gaze naturale, în vederea facilitării consumului fraudulos, din acestea 74 fiind identificate în judeţul Timiş.

Aceste cazuri  au  făcut obiectul unor sesizări adresate organelor abilitate ale statului în vederea identificării şi sancţionării vinovaţilor. Totodată, E.ON Gaz Distribuţie a iniţiat demersurile legale în vederea recuperării prejudiciilor aduse companiei.

Recent, o persoană a fost condamnată, printr-o sentinţă în prima instanţă pronunţată de Judecătoria Arad, la cinci ani de închisoare cu executare şi plata unor daune materiale de 56.943,7 lei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat de gaze naturale în formă continuată şi pentru deteriorarea echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale.

Echipe specializate ale E.ON Gaz Distribuţie efectuează periodic verificări în teren în scopul depistării cazurilor de consum fraudulos de gaze naturale.

Compania atrage atenţia încă o dată asupra riscurilor la care se expun persoanele care efectuează sau care permit intervenţii neautorizate la aparatele de măsurare a consumului de gaz şi la instalaţiile de gaze naturale.

Intervenţiile asupra echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale în scopul înregistrării unei cantităţimai mici decât cea reală reprezintă infracţiunea de distrugere. Totodată, consumul de gaze naturale fără înregistrarea acestuia ca urmare a intervenţiei asupra echipamentelor de măsurare sau prin alte mijloace reprezintă furt calificat, infracţiuni prevăzute şi sancţionate ca atare de Codul Penal şi de Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale.

Recomandăm consumatorilor să nu accepte ofertele venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului licenţiat de gaze naturale în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a distorsiona înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale consumate.

Rugăm, de asemenea, persoanele care au cunoştinţă de existenţa unor cazuri de consum fraudulos de gaze naturale să sesizeze de îndată conducerea companiei  E.ON Gaz Distribuţie sau organele de cercetare penală în vederea luării tuturor măsurilor care se impun pentru sancţionarea unor asemenea fapte .

Departament Comunicare Corporatistă

E.ON România

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...