„Urşii” au ieşit din hibernare. Farul Constanţa 56 – 83 BC Timba Timişoara

- Advertisement -

Timba sparge gheaţa în Liga Naţională de baschet masculin. După două înfrângeri consecutive a venit şi prima victorie, culmea, în deplasare, mai exact la Constanţa, acolo unde „urşii” s-au impus miercuri cu scorul de 83-56, la finalul unui meci pe care l-a dominat aproape de la un capăt la altul, chiar dacă primele două sferturi nu le-au aparţinut elevilor lui Bogdan Murărescu.

BC Timba Timişoara a obţinut primul succes din istoria clubului în Liga Naţională, acolo unde a promovat în vara acestui an. După un debut slab, cu două insuccese atât în deplasare cât şi în propriul „bârlog”, „urşii” s-au trezit din hibernare, miercuri, la Constanţa, acolo unde au obţinut primele puncte pe prima scenă a baschetului masculin românesc.
Partida a început bine pentru oaspeţi, care au ţinut meciul într-un echilibru aproape perfect, primul sfert încheindu-se cu scorul de 22-21 pentru marinari. Sfertul 2 a fost aproape la indiggo cu primul, diferenţa fiind că scorul a fost mult mai mic, cele două echipe înscriind numai 24 de puncte în total, 12-12. Pauza mare a fost un sfetnic bun pentru elevii lui Murărescu, care, au început sfertul trei excelent, la final, scorul sfertului 3 fiind 13-26. Cel de-al patrulea sfert a arătat mai mult a antrenament cu public, „urşii” reuşind să înscrie punct după punct, rezultatul ultimei părţi fiind clar în favoarea timişorenilor, 9-24, iar scorul final avea să ajungă la 56-83.
Unul dintre remarcaţii acestei partide, în tabăra bănăţenilor, a fost nou-venitul Zoran Milovic, care a reuşit să marcheze 15 puncte în meciul său de debut la Timba, acesta reuşind şi 7 recuperări. Ceilalţi marcatori pentru BC Timba au fost: Johnson – 19 puncte, Stojakovic – 16, Huckaby – 10, Popa – 8, Mihuţi – 7, Kickingstallionsims – 6 şi Glynn – 2.
Etapa următoare, BC Timba Timişoara dă piept cu BC Mureş Tg. Mureş, partida urmând a avea loc la Timişoara, pe parchetul sălii Constantin Jude, meciul fiind programat luni, 22 octombrie 2012, cu începere de la ora 20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...