133 de poliţişti timişeni au fost avansaţi de ”Ziua Aniversară a Poliţiei Române” în gradul profesional următor. 17 ofiţeri şi 116 agenţi de poliţie s-au bucurat de urările primite din partea conducerii inspectoratului şi ale colegilor, cu ocazia festivităţii organizate la sediul instituției. 10 dintre cei care au fost promovați au avansat în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim.
Tot astăzi, în cadrul aceleiaşi festivităţi, Clubul Sportiv ”Timpolis” i-a premiat pe poliţiştii care au câştigat competiţiile de minifotbal de sală, tenis de masă şi judo, organizate în cursul săptămânii trecute pentru a marca Ziua Poliției Române.
Pe lângă întreaga conducere a IPJ Timiș, la festivitate a participat și prefectul județului Timiș, Eugen Dogariu.