Mai multe palate țigănești, „luate pe sus” de către mascați. Perchezițiile s-au efectuat în patru județe

- Advertisement -

Operațiune de amploare a Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. și a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, care au efectuat nu mai puțin de 19 percheziții, în județele Timiș, Mehedinți, Alba și Vâlcea, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul cauzat este de peste 1 milion de euro.

Cu un efectiv total de 57 de polițiști, dintre care 40 specializați în investigarea criminalității economice, dar și alți 17 luptători de intervenție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, operațiunea, la Timișoara, a luat în vizor un palat care aparține clanului de romi Novacovici, dar și la alte 3 adrese ale membrilor grupării, iar la Strehaia pe cea a clanului Mihai.

Suspecții, a căror număr este de 12, acționau prin intermediul societăților comerciale, care, în perioada 2013 – 2015 au creat un circuit evazionist. Firmele emiteau facturi fiscale fără acoperire și mult mai mari pentru presupusele afaceri cu fieri vechi și, ulterior, banii erau scoși din bănci, prin diferite operațiuni sau tranzacții financiare. Pentru a nu stabili legătura directă între ei și faptă, deseori retragerile erau făcute de alte persoane interpuse, în calitate de împuterniciți pe conturile bancare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Undă verde pentru următoarele 20 de tramvaie Bozankaya! Acestea vor fi livrate lunar, începând din primăvară

Primarul Dominic Fritz a semnat comanda pentru livrarea următoarelor...

Un ardelean în vizită la New York

Un ardelean intră într-un bar la New York. Barmanul...

La Timisoara a fost infiintata a 12-a linie de transport scolar. Vezi traseul!

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a pus în...

”Dinozaurul” Titu Bojin, înlocuit cu un traseist politic. Finul lui Tariceanu preia fraiele Apelor din Banat

Schimbare în conducerea ABA Banat. Directorul general al instituției,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Acţiune în forţă a poliţiştilor din Timisoara, în weekend-ul care tocmai a trecut

Poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în...