Conform Poliției Locale din Timişoara amenzile neplatite vor fi înlocuite cu prestarea de muncă în folosul comunității. Până la această oră au fost înregistrate aproximativ 350 de dosare în 2012.
Majoritatea amenzilor au fost înregistrate pentru tulburarea liniștii publice, călătorii fără bilet pe mijloacele de transport în comun, dar și pentru parcarea în locuri nepermise.
Recordul il detine un bărbat din județul Alba, care a ajuns în instanță cu 20 de amenzi, în valoare de 3950 lei care s-ar transpune în 2040 de ore ce ar trebui prestate în localitatea de domiciliu. Acesta a fost sancționat pentru tulburarea liniștii publice, abandonarea de deșeuri, dar și acte de comerț fără autorizație.
Potrivit OG 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Cu toate acestea, există numeroase cazuri în care contravenienții au acumulat zeci de sancțiuni neplătite și ar trebui să presteze mii de ore în folosul comunității.
Oana Mocean