Dacă la Pasajul Jiul lucrările vor începe cel mai probabil din această iarnă, la celălalt pasaj, de pe strada Popa Șapcă, lucrurile vor rămâne în urmă din pricina faptului că termenul de depunere a ofertelor va mai dura, iar până la semnarea contractului cu firma câștigătoare se va intra într-o perioadă friguroasă, în care lucrările vor fi imposibil de început.
Pentru ca traficul să aibă cât mai puțin de suferit în perioada lucrărilor, primarul Nicolae Robu, împreună cu aparatul tehnic al Primăriei Timișoara, a stabilit un alt traseu, ținând cont că o trecere peste cele nouă linii de cale ferată este interzisă. „Nu este vorba despre trecerea peste liniile ferate la calea Bogdăneștilor înspre strada Gării. E o soluție mai complicată, dar una funcțională. Acolo nu ni se permite să facem trecerea la nivel de cale ferată pentru că sunt nouă linii, iar legea siguranței transportului interzice așa ceva. Traseul stabilit, unde vom avea de făcut un drum cu fundație de pământ și piatră spartă, ne va ajuta să facem trecerea sud-nord atât în perioada lucrării, dar și după. Costul nu va fi unul foarte ridicat”, a specificat Nicolae Robu.
[responsive_youtube