Caravana penultimei etape din Liga a IV-a va porni astăzi, pe malurile Arancăi, la Sânnicolau Mare, acolo unde gazdele de la Unirea vor da piept cu probabil cea mai valoroasă echipă din campionat, Ripensia Timișoara. Oaspeții au neapărată nevoie de victorie în deplasarea din cel mai vestic oraș al țării, fie pentru a păstra diferența de trei puncte avans pe care o are Mașlocul, fie să se apropie de aceștia.
De la gazde vor fi indisponibili doi jucători, ambii importanți. Mihai Miron s-a accidentat la genunchi în etapa trecută de la Periam, lovitură ce-l va ține pe bancă cel puțin până la începerea returului, în vreme ce Vasilcin, absent de mai multe etape, este accidentat la tibie, în urma unui incident nefericit în afara terenului. Ripensia a obținut trei puncte importante în etapa trecută, contra trupei antrenate de Paul Codrea care sâmbătă va întâlni liderul Voința Mașloc.
Tot sâmbătă, Orțișoara va avea parte de un joc facil la CFR Timișoara, iar Șagul va primi vizita celor de la Peciu Nou. Dumbrăvița, învingătoare runda trecută contra ACS-ului II, va juca pe propriul teren cu Făgetul.
Duminică va avea loc duelul nou-promovatelor, la Biled, acolo unde Periamul va încerca să adune alte puncte importante în economia clasamentului și să-și revină după înfrângerea, scor 4-1, din etapa trecută. Tot duminică Progresul Gătaia va merge la penultima clasată, AS Murani.
Ultima partidă a etapei va avea loc marți, atunci când satelitul lui ACS Poli va juca în deplasare, la Jimbolia.
Vineri, 13 noiembrie
14.00 Unirea Sânnicolau Mare – Ripensia Timișoara
Sâmbătă, 14 noiembrie
11.00 CFR 1933 Timișoara – Cocoșul Orțișoara
11.00 ACS Ghiroda – Voința Mașloc
11.00 Timișul Șag – Peciu Nou
14.00 ACS Dumbrăvița – Arsenal Flacăra Făget
Duminică, 15 noiembrie
14.00 Voința Biled – Avântul Periam
14.00 AS Murani – Progresul Gătaia
Marți, 17 noiembrie
14.00 Băban Marcel Jimbolia – ACS Poli II