„Biserici de lemn din România”, cel mai recent proiect al Casei de Producție „East Movies”, va fi lansat în avanpremieră la Timișoara, în ultima lună a anului. Muzeul Țăranului Român din București urmează să difuzeze filmul în luna februarie a anului următor.
Documentarul creat în regia lui Kiki Vasilescu, cu un scenariu semnat de Cristina Iordache, este o incursiune aparte într-un teritoriu al țării noastre cu un peisaj natural spectaculos, dar mai ales cu monumente excepționale, clasice pentru România: bisericile de lemn construite în secolul XIX.
Dronele au fost cele cu ajutorul cărora s-au realizat filmările aeriene, de la înălțimi de peste 500 de metri. Ritmul documentarului este unul dinamic, peisajele mirifice alternând cu testimonialele și, mai mult, includ interviuri realizate cu persoane care au legătură directă cu bisericile de lemn.
„Documentarul Biserici de lemn din România este un film de prezentare a unor construcții cu valoare pentru specificul național arhitectural. Filmul se concentrează mai puțin asupra ritualurilor religioase și mai mult asupra istoriei clădirilor, a meșteșugurilor implicate în realizarea lor, a tehnicilor de construcție cu lemn, a decorațiunilor interioare și exterioare. Pentru a face legătura cu prezentul a acestor monumente căzute în uitare, filmul insistă și asupra prezentării cadrului natural și a micilor comunități în care continuă să funcționeze aceste biserici”, explică regizorul Kiki Vasilescu.
Proiectul este o producție East Movies, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Muzeul Țăranului Român, Fundația Pro Patrimonio și Ordinul Arhitecților din România. Obiectivul producătorilor este să pună pe harta turistică a țării aceste construcții unice, monumente foarte valoroase din punct de vedere arhitectural și istoric, dar necunoscute publicului.