O nouă serie de controale ale echipajelor mixte compuse din angajați ai I.S.U. „BANAT” al județului Timiș, în perioada 16-22 noiembrie 2015, asupra barurilor, a cluburilor și a discotecilor, s-a soldat cu 109 deficiențe constatate. În total au fost 32 de controale.
Dintre acestea, la fața locului au fost înlăturate 17. Nu mai puțin de 66 avertismente și 40 de amenzi au fost acordate, care au ajuns la suma totală de 372.500 de lei.
Tot în această perioadă s-au efectuat și cinci exerciții de evacuare la care au participat 29 de persoane. Principalele deficiențe constatate au fost cele privind organizarea activității de apărare împotriva incendiilor, existența și funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nerespectarea reglementărilor referitoare la utilizarea focului deschis, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic sau lipsa autorizației de securitate la incendiu.