Noul șef al Camerei de Conturi Timiș, Vasile Melciu, a avut parte de o surpriză în weekend-ul trecut, mai repede decât se aștepta ținând cont că până la sosirea sărbătorilor de iarnă mai sunt câteva zile bune.
Acesta a constatat (foarte surprins, ca orice român cu funcție), că nu are parte de privilegii și că legea se aplică și în cazul său, ca în cazul tuturor cetățenilor de rând.
„Boss”-ul de la C.C.T. a fost depistat în trafic de un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Rurală în timp ce conducea un autoturism având asigurarea auto obligatorie expirată și ITP-ul. Evident, când a constatat că va fi sancționat contravențional, Vasile Melciu a început să-și menționeze funcția, încercând să-i intimideze pe oamenii legii, încordându-se cu legitimația către polițiști.
În ciuda acestor „argumente” aduse de Vasile Melciu, polițiștii au fost de neînduplecat și l-au sancționat cu suma de 630 de lei, fiindu-i totodată reținut certificatul de înmatriculare, dar și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, plecând acasă, pe jos, pieton…
Felicitări agenților de poliție, care au aplicat LEGEA și nu au ținut cont de intimidările și funcția domnului Vasile Melciu. De astfel de polițiști are nevoie societatea românească, nu de lingăi și corupți!!!