Fie că este vară sau iarnă, zi ori noapte, ger sau caniculă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” al județului Timiș sunt pregătiți permanent pentru a interveni în caz de nevoie.
Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, care a avut loc zilele trecute, un număr de 152 angajați ai ISU Banat ”au vegheat în fiecare zi, în turele de servici, și au fost gata în orice moment pentru a interveni în ajutorul timișenilor care au avut nevoie”, ne informează reprezentanții instituției.
”Salvatorii” au fost solicitați în aceste zile de sărbătoare la mai multe tipuri de intervenții, după cum urmează: un incendiu de casă, șase accidente rutiere, două acțiuni de căutare sau salvare a unor persoane rătăcite și nu mai puțin de șase cazuri în care a necesitat deblocărea ușii de acces în/din locuințe. În ceea ce privește intervențiile pompierilor militari pentru stingerea de incendii, aceștia au fost solicitați să stingă un hambar care luase foc, un depozit de fân, dar și un incendiu care s-a dezvoltat ca urmare a aprinderii unor deșeuri.