După câțiva ani în care a fost întrerupt, programul ANL de construire a locuințelor pentru tineri va fi reluat, în an electoral. Ar urma să fie construite atât blocuri, cât și case pentru cei cu vârsta sub 35 de ani. Vestea a venit marți, de la primarul Nicolae Robu.
Primarul spune că a avut deja primele întâlniri cu reprezentanții ANL, cărora municipalitatea le va pune la dispoziție teren în zona Ion Ionescu de la Brad pentru construcția a patru blocuri de locuințe. În primă fază ar urma să fie ridicate două blocuri, cu câte 30 de apartamente fiecare, pentru medici și profesori.
„Cele 60 de apartamente care vor fi în cele două blocuri vor fi dedicate tinerilor pe regimul după care s-a mers și până acum. Un bloc va fi dedicat medicilor și un alt bloc cu 30 de locuințe va fi dedicat profesorilor. Pregătim protocoale pe care le vom semna cu Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Timiș pentru că așa prevăd normele ANL. Vom transmite apoi toate detaliile și se va da drumul la aceste construcții”, a declarat Nicolae Robu.
Pe lângă cele patru blocuri ar urma să fie construite și aproximativ 50 de locuințe pentru tineri. Locația acestora nu a fost deocamdată stabilită.
„Urmează să fie construite 50 de case pe câte 300 de metri pătrați. Urmează să identificăm terenurile şi apoi notificăm ANL-ul. Deocamdată avem terenuri pe Ion Ionescu de la Brad şi acolo putem să construim”, a completat primarul Timișoarei.
Edilul este de părere că relansarea programului ANL într-un an electoral este o simplă coincidență.
“Este o simplă coincidenţă. Acum dă Guvernul bani pentru programul ANL. Programul este unul mai vechi, dar acum Guvernul a decis să aloce fonduri pentru ca acesta să fie relansat. El a stagnat o vreme şi eu cred că a fost rău”, a explicat primarul „coincidența”.
Deși nu se cunoaște data la care ar putea demara lucrările, primarul spune că procedurile premergătoare vor demara la jumătatea acestui an.
Programul se adresează tinerilor cu vâsta sub 35 de ani, care pot, prin intermediul acestuia, să închirieze apartamente la prețuri mai mici decât cele de pe piața imboliliară. După ce au stat cinci ani în chirie, tinerii au posibilitatea de a cumpăra locuințele.
Un anunț similar a fost făcut și în 2013, de către reprezentanții ANL, care vorbeau despre un număr de 500 de apartamente în Mehala și 100 de case în Fratelia. Acestea însă nu au devenit realitate până în prezent.