Rezultatul anchetei în cazul tinerei violate din Parcul Botanic: Nu a fost viol

- Advertisement -

Polițiștii timișoreni au finalizat ancheta în cazul violului din Parcul Botanic, iar concluzia este una surprinzătoare. Potrivit oamenilor legii, adolescenta nu a fost violată, ci ea a făcut sex cu prietenul său, într-un apartament din Timișoara.

În urma cercetărilor realizate, polițiștii au ajuns la concluzia că adolescenta care a declarat că a fost violată în Parcul Botanic a mințit. De fapt, spun oamenii legii, ea a făcut sex cu prietenul său într-un apartament din Timișoara. Cei doi s-au speriat din cauza sângerării abundente și au decis ca adolescenta să își mintă părinții.

„Referitor la fapta de viol reclamata, în data de 30 martie a.c., că s-ar fi produs în Parcul Botanic din municipiul Timișoara, vă comunicăm faptul că în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-a stabilit că a fost un act sexual consimțit, între cei doi minori de 15 și 17 ani. Acesta s-ar fi consumat într-o locuință situată pe raza municipiului Timișoara. Polițiștii continuă cercetările în vederea soluționării cauzei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie