Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Undă verde la…asfaltarea străzilor cu piatra cubică. Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei a pierdut procesul cu Primăria Timişoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Primăria Timişoara a câştigat procesul cu Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei, litigiu intentat împotriva municipalităţii pentru a opri asfaltarea celor 14 străzi cu piatră cubică pe care administraţia Robu vrea să facă lucrări.

Străzile care vor fi asfaltate sunt Str. Argeş delimitată de str. Mitropolit Varlaam şi str. Cluj, – Str. Dr. Ioan Mureşan pe sectorul cuprins între str. Salcâmilor şi str. Drubeta, – Str. Ludwig von Beethoven pe sectorul cuprins între blv. C.D. Loga şi blv. Mihai Eminescu, – Str. Mitropolit Varlaam tronson cuprins între str. Aurel Cândea şi str. 1 Decembrie, – Str. Putna delimitată de str. Ion Vidu şi str. Mitropolit Varlaam, – Str.Remus delimitată de str. Braşov şi str. Romulus, – Str. Sfânta Rozalia tronson cuprins între str. Remus şi blv. Mihai Viteazul, – Str. Sorin Titel delimitată de blv. Victor Babeş şi str. Protopop Ghe. Dragomir, – Str. Topliţa delimitată de Cal. Circumvalaţiunii şi str. Făgăraş, – Str. Virgil Madgearu cuprins între blv. Mihai Viteazul şi str. Filaret Barbu, – Str. Bela Bartok tronson cuprins între blv. Victor Babeş şi str. Argeş, – Str. Filaret Barbu delimitată de str. Sfânta Rozalia şi str. Braşov, – Str. Arcidava pe sectorul cuprins în jurul Parcului Arcidava până în străzile Mureş şi Ulpia Traiana, – Str. Romulus tronson cuprins între str. Ghe. Doja şi str. Sfânta Rozalia. Proiectul are o valoare de 3.000.000 de euro, conform studiului de fezabilitate făcut.

Sentinţa a fost făcută publică pe Facebook de asociaţia care a informat că instanţa „Admite recursul declarat de recurentul – pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, împotriva sentinței civile nr. 1815/26.09.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimații – reclamanți TUŞINEAN GABRIEL, ASOCIAŢIA CULTURALĂ SALVAŢI PATRIMONIUL TIMIŞOARA, ASOCIAŢIA PEISAGIŞTILOR DIN ROMÂNIA – ASOP – FILIALA TERITORIALĂ VEST şi VICTOR POPOVICI. Casează, în tot, sentința atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamanţilor. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. (Hotarâre 1302/2017-06.03.2017, pronunţată în şedinţa publică din 06.03.2017.) Singura concluzie, cel puțin până vom primi motivarea, e că prin decizia de azi L52 a devenit… pur opțională! Doar pentru Primăria Timișoara”. Amintim că în cadrul unei dezbateri publice recente edilul-şef Nicolae Robu a anunţat că înainte de a se turna asfalt va comanda inspectarea străzilor, pentru a vedea dacă în zonă sunt clădiri istorice. Prezenţa clădirilor monument în zonă va însemna renunţarea la asfaltare.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore