Primăria Timișoara are, de astăzi, o nouă Organigramă în baza căreia funcționează. Proiectul așteptat de aproape un an de zile a ajuns pe masa aleșilor locali și a fost adoptat cu 16 voturi pentru și șapte abțineri. Primarul Nicolae Robu a prezentat schimbările principale, explicând că refuncționalizarea activității este în beneficiul tuturor cetățenilor.
Cel mai mari schimbări vizează Direcția de Dezvotare și cea de Urbanism care se sunt comasate, urmând să fie conduse de un director general. Schimbări importante se vor face și la Direcția de Comunicare, care rămâne fără relațiile cu publicul. Acestea vor trece la Secretariatul municipiului Timișoara, în vreme ce Biroul de organizare de evenimente va fi desființat, urmând ca sarcinile să fie preluate de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. În cadrul Biroului de Comunicare vor funcționa Compartimentul e-Comunicare, Comunicare Electronică, Compartiment Monitorul Primăriei, Compartiment Purtător de Cuvânt și Informații Publice și Compartimentul Centrul de Informarea Turistică.
Conform proiectului Organigramei, Direcția de Evidență a Persoanelor se reorganizează ca direcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului. O schimbare importantă se va face și la Direcția de Mediu, care rămâne fără sarcinile legate de deratizare și dezinsecție, care vor fi realizate de nou înființatul Birou Gestiune Populație Canină, Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție și Activități administrative.
Direcția Tehnică, condusă de unul din directorii preferați ai primarului Nicolae Robu, Culiță Chiș își va schimba denumirea, devenind Direcția Edilitară. Pentru funcționalizarea activităților, în noua Organigramă există structuri speciale pentru proiecte edilitare, proiecte diverse pentru dezvoltarea urbană a Timișoarei și proiecte culturale – care țin de pregătirea Timișoarei pentru anul 2021 când va fi Capitală Culturală Europeană.