Protestatarii #rezist ies din nou în stradă, la Timişoara. La doar câteva zile de la învestirea noului guvern condus de Mihai Todose, oamenii care au protestat în iarnă faţă de cabinetul condus de Sorin Grindeanu şi faţă de şeful PSD Liviu Dragnea, după ce OUG 13 a fost emisă seara, ies din nou în stradă. De data aceasta, nemulţumirea timişorenilor se leagă de presiunile care, spun organizatorii protestului, sunt exercitate de putere la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Adunarea se va da duminică, în Piaţa Sfântul Gehorghe, de la ora 18.
„Penalii din politică au declanșat atacul final pentru blocarea DNA. Primul subiect major pus pe agenda publică de noul guvern vizează vechea preocupare a infractorilor și inculpaților din politică: decapitarea DNA. Atacul a fost declanșat luni de ministrul Justiției, Tudorel Toader, sub pretextul unui nou control la DNA. A fost amplificat la televiziunile și în ziarele cu patroni condamnați sau inculpați care au interese comune cu polticienii corupți, unde s-a declanșat o campanie de denigrare a conducerii DNA. Aceste demers este impotriva interesului public de continuare a operațiunilor care combat corupția și afectează grav principiul independenței Justiției. Nu e vorba de doctrine politice, de stânga sau de dreapta. E vorba de persoane cu dosare penale, condamnați și inculpați, care folosesc puterea provenită din voturile acordate partidelor pe care le reprezintă pentru a-și rezolva problemele penale. Un grup de persoane cu probleme penale, condamnați și inculpați, nu poate forța decapitarea unei instituții din sistemul judiciar. Este un nou asalt asupra DNA într-un context mai grav decât până acum pentru că politicienii penali au depășit bariere importante. Curtea Constituțională nu mai e o stavila pentru ei. În Consiliul Superior al Magistraturii au parte de sprijin. Din interiorul DNA sunt procurori care au înregistrat ședințele și le-au oferit televiziunii unui inculpat fugar. Este un context mult mai grav decât până acum, de aceea, situația e mult mai periculoasă și reacția noastră trebuie să fie fermă. O Justiție sub control politic inseamna încă o generație pierdută. Duminică 9 iulie ieșim din nou în stradă, alaturi de celelalte miscari civice, in toate marile orase din Romania, pentru a susține independența Justiției, pentru a susține DNA și pentru a arăta mafioților că nu pot trece peste vointa oamenilor cinstiți”, au transmis organizatorii.