De vineri, 14 iulie, şi în Timiş procedurile de examinare pentru obţinerea permisului auto se vor desfăşura sub supraveghere video. Pe de o parte examinatorii vor putea demostra că au fost imparţiali atunci când au picat un cursant sau când l-au promovat, pe de altă parte şi cei nemulţumiţi vor avea mai multe şanse să câştige o eventuală contestaţie, având la dispoziţie drept probe înregistrările video.
„Începând cu data de 14 iulie, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului județul Timiș modul de desfășurare a probei practice se va înregistra atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare care vor fi instalate pe autovehiculele folosite la susținerea acestei probe.
Nu se va înregistra proba practică la categoriile AM, A1, A2 și A (diferite tipuri de motociclete). Camera audio-video a sistemului tehnic de monitorizare va fi instalată, într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afișată vizibil mențiunea EXAMEN. Aceasta va fi orientată paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcția de deplasare a autovehiculului.Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă după examinator, ziua și ora examinării. Înregistrările audio și video nu reprezintă informații de interes public, iar în cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziția instanței competente”, a anunţat Prefecura Timiş.