Investiţii importante în şcolile din Timişoara. Unde se vor face lucrări de modernizare

- Advertisement -

Lipsa de spaţii, cursurile ţinute după – masa sau lipsa sălilor de sport acestea sunt doar câteva din problemele cu care se confuntă an de an școlile din Timișoara. Prezenți la festivitatea de deschidere a anului școlar, politicienii și oamenii din administrație fac an de an promisiuni care rămân mai mereu la stadiul de vorbe. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, susține însă că în curând mai multe școli importante din Timișoara vor fi extinse sau modernizate. Principala condiție pusă de primar? Ca directorii instituțiilor de învățământ să facă liste cu nevoile fiecărei școli.

„La Şcoala generală 30 vom avea o foarte mare investiţie care va însemna construirea a două noi corpuri, dar investiţia este mai amplă de atât şi sper ca atunci să fie suficiente spaţii când vom finaliza aceste spaţii ca toată lumea să înveţe de dimineaţă. Este un deziderat. Şansele sunt de 99% ca investiţia să se facă pe venituri proprii ale primăriei. Trebuie să scoatem la licitaţie proiectarea. O parte din containerele cerute de şcoală au venit, o altă parte va veni, pentru că şi asta este o soluţie, folosirea de containere. Există containere foarte bine gândite şi reprezintă o soluţie cel puţin pentru o perioadă de timp. Şi la Moisil vom avea extensii, dar toate asta iau timp. Vrem să cumpărăm clădiri, numai că, din păcate, nu avem ce în preajma şcolilor actuale. Spre exemplu, pentru Colegiul C.D. Loga am vrut să cumpărăm clădirea în care a funcţionat liceul Poştei. Din păcate, Poşta Română nu vrea să vândă acea clădire, ba chiar m-am mirat reacţia cu un soi de ostilitate în ton a conducerii acestei instituţii când eu am spus că dorim să cumpărăm clădirea”, a declarat primarul Robu astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Raul Pătrașcu, micul Peter Pan din fruntea Spitalului Județean Timișoara

Fără doar și poate, Raul Pătrașcu, de-acum celebrul și...

CJ Timis, investiții totale de 18 milioane lei in Spitalul Judetean din Timisoara, in 2019

Investițiile făcute în cursul anului 2019 în infrastructura Spitalului...

Politistii din Timis, actiuni de prevenire in scoli

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii reprezintă atribute esenţiale ale activităţii...

Doua scoli generale si doua gradinite din Timisoara intra in reabilitare

Două școli generale și două gradinițe cu program prelungit...