Veşti bune pentru pacienţii care necesită transplant renal. După aproape 12 ani de pauză, complicata operaţie va putea fi din nou realizată în capitala Banatului. Secţia de Urologie a Spitalului Judeţean din Timişoara va intra în renovare şi modernizare. Lucrările vor dura nu mai puţin de doi ani de zile şi vor include şi modernizarea spaţiilor în care se poate realiza transplantul renal.
„Se modernizează toată secția, tot va fi nou, și se amenajează câteva încăperi care îndeplinesc cerințele unui salon de transplant. Secția de Urologie este cea mai întârziată din spital din punctul de vedere al renovării. Începem demersurile pentru obținerea acreditării pentru transplant de astăzi. Ultimul transplant renal a fost realizat la Timișoara în anul 2006. Atunci nu au mai fost respectate condițiile, după intrarea în Uniunea Europeană”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina.
La conferinţa de presă de la spital a luat parte şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, instituţie care finanţează realizarea lucrărilor. „Este unul dintre cele mai importante proiecte pe care-l desfășoară spitalul județean cu fonduri din bugetul Consiliului Județean Timiș. Discutăm de un proiect cu o valoare de aproximativ 5,2 milioane de lei, cu tot cu TVA, un proiect foarte important prin prisma faptului că la momentul încheierii lucrărilor efective vom putea să discutăm despre reluarea transplantului renal”, a explicat Călin Dobra.