Nu mai puțin de 4.500 de candidați au vizitat în weekend-ul precedent târgul de carieră Angajatori de TOP din Timișoara. Desfășurată la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a șaptea ediție a găzduit peste 50 de companii care au pus la dispoziția doritorilor 2000 de poziții disponibile.
La sfârșitul târgului, cei mai mulți reprezentanți ai companiilor s-au arătat mulțumiți de candidații care au luat parte, astfel că o viitoare înțelegere asupra unui contract de muncă este mai plauzibilă ca în alți ani. Peste 200 dintre oportunități au fost programe de internship sau trainee, dedicate studenților sau proaspăt absolvenților.
„Evenimentul Angajatori de TOP Timișoara din acest an a fost foarte bine organizat și promovat, a facilitat contactul între angajatori și candidați. Ne așteptam ca în urma participării la acest eveniment să închidem 30% din pozițiile vacante din cadrul companiei”, a spus Elena Popescu, reprezentanta unei firme care a luat parte la târg. Dintre cei care au vizitat a șaptea ediție a Angajatori de TOP Timișoara, 38% au fost candidați au sub un an experiență, 19% între 1 și 3 ani de experiență, 9% între 3-5 ani, iar 34% au fost persoane cu peste 5 ani de experiență.