Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Au FURAT o CRUCE din curtea Bisericii din cartierul timișorean Ronaț. Dacă vedeți hoții, dați-i pe mâna Poliției!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Troița bisericii din cartierul timișorean Ronaț a dispărut. Crucea din lemn masiv (foto), cotată la cumpărare la o valoare de aproximativ 1.000 de euro și sculptată în Maramureș, a fost amplasata într-un cadru festiv, în luna noiembrie 2012, pe terenul primit de Parohia Ortodoxă Timișoara – Ronaț, la inaugurarea lucrărilor de construire a unui centru social. În momentul de față, prima clădire, Casa de Bătrâni destinată cazurilor sociale, se află în faza de construcție „la roșu”, iar pe terenul pe care această clădire a fost ridicată se afla și troița amintită.

Furtul a avut loc în timpul furtunii abătute vineri noaptea asupra Timișoarei, când, un grup de oameni neidentificați ”au tăiat parțial fierul din soculul troiței și au smuls-o, lăsând acolo o bucată de lemn ruptă deoarece nu au putut să o desprindă de fundație și au furat-o” ne-au comunicat cei care se ocupă de acest proiect demarat cu mai bine de doi ani în urmă, la Timișoara.

”Cel mai probabil hoții vor încerca să o vândă pe la sate, dându-se drept sculptori” atrag atenția cei din Parohia Ronaț. Aceștia ne-au mai spus că ”oamenii din zonă relatează că în perimetrul terenuluI aflat chiar în mijlocul cartierului Ronț, dar întins pe o suprafață mare, de circa 5.000 de metri pătrați, au fost văzuți, cu câteva zile înainte, indivizi care dădeau târcoale, prefăcându-se că studiază gardul de exterior al terenului, cel mai probabil ca să nu alarmeze vecinii care au crezut că sunt oamenii plătiți de parohie să vină la lucru”.

Dacă recunoașteți troița în tentativa hoților de a o valorifica, posibilii cumpărători sunt rugați să apeleze de urgență la Poliție, pentru a-i da pe hoți pe mâna oamenilor legii.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore