duminică, octombrie 18, 2026

Bugetul judeţului Timiş, votat de consilierii judeţeni. Care sunt cele mai importante investiţii pe 2017

1 minute citire
CJ Timiș14 jpg

Bugetul judeţului Timiş a fost votat, în unanimitate, astăzi, de către aleşii judeţeni din Timiş în cadrul unei şedinţe de plen. Suma de care CJ Timiş dispune pentru investiţii în 2017 se ridică la aproximativ 680 de milioane de lei, însă mai bine de jumătate din bani merg spre cheltuielile de funcţionare.

„Este un buget bine așezat, este un buget important, provocator, așa cum am spus și în plenul CJ Timiș. Spun acest lucru pentru că așa cum ați văzut în cadrul bugetului pe lângă investițiile din bugetul propriu se regăsesc investiții din fonduri europene, investiții din fonduri guvernamentale. Este important să susținem astfel de investiții și să ducem spre dezvoltare județul Timiș. Discutăm pe ceea ce înseamnă bugetul centralizat al județului Timiș în valoare de 677 de milioane aproximativ împărțit în două: cheltuieli de funcționare 450 de milioane și diferența 220 de milioane 225 de milioane spre lista de investiții. Este foarte important să specific un aspect la chetuielile de funcționare. În urma discuțiilor avute cu instituțiile din subordinea CJ în cadrul proiectului se regăsesc sumele în totalitate pentru cheltuielile salariale, pentru cheltuielile privind plata utilităților la fiecare instituție în parte și cheltuielile de bunuri și servicii speciale în cadrul fiecărei instituții”, a explicat președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Printre proiectele importante care vor fi finanţate de la bugetul judeţean se numără construirea unei piste de canotaj la Surduc, construirea unor centre de colectare a legumelor şi a fructelor, şi mutarea Clinicii de Psihiatrie de pe strada Văcărescu. Detalii legate de sumele repartizate pentru fiecare sector de investiţii puteţi consulta în acest material.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate