La Spitalul Municipal Timișoara se face concurs. Așa scrie pe hârtie. Cinci posturi, perioadă nedeterminată, „oportunitate pentru toți”. Cine nu cunoaște sistemul poate chiar să creadă povestea. Cine cunoaște, zâmbește amar. În România, concursurile publice nu sunt competiții. Sunt anunțuri publice pentru decizii luate deja.
Luați exemplul cel mai frumos: post de operator date, nivel mediu, debutant. Un job de introdus informații în sistem. Cerințe? Bac, postliceală și… certificat Cambridge C1/C2 la engleză. Adică nivel cu care te înscrii la universități din Marea Britanie. Serios, nu mai bine cereau și scrisoare de recomandare de la Shakespeare?
Cine a văzut vreodată în spitalele publice un operator care traduce Shakespeare pacienților de pe targă? Sau care comunică în engleză academică cu softul de internări? Hai să fim serioși. Asta nu mai e cerință, e paravan. Ca să fie clar cine are voie și cine nu.
La Resurse Umane, poveste similară. Minimum 6 ani și 6 luni vechime în studii, 10 ani experiență, cursuri speciale… lipsește doar poza candidatului în fișa postului. Pe bune, dacă mai adăugau „experiență în biroul nostru minim 5 ani”, era și mai sincer.
Termene scurte, proceduri în viteză, timp zero pentru lumea din afară să afle, să aplice, să se pregătească. Pentru cine e deja în sistem? Perfect. Pentru restul? Ușile rămân unde sunt de obicei: pe dinafară.
Și acum partea „transparentă”. Noi am întrebat oficial, pe Legea 544: de unde cerințele astea? Care e justificarea? Cine face parte din comisie? De ce calendarul e făcut pe fugă? Niciun răspuns. Nu doar acum. E sport național acolo. Am sunat. Tonul instituției: „nu ne deranjați cu prostii, suntem ocupați să fim transparenți”. Ți se vorbește de parcă ai întrerupe cine știe ce operațiune secretă de interes național. Când insistăm, se ajunge la varianta: „încercați alt număr”.
Și să nu uităm: aceeași doamnă manager declara doct, în fața presei de casă, că este „deschisă, transparentă, colaborativă, nu are nimic de ascuns”. Realitatea? Ca în autobaza primăriei: motorul merge, dar miroase urât. Povești frumoase în față, eject când întrebi concret ceva. Poveste clasică marca administrația „nouă”. Nouă doar în slogan. În practică, aceleași reflexe vechi: nu răspundem, nu explicăm, nu deranjați. „Transparență” doar în declarații și postări cu controale medicale pe Facebook.
Nu spunem că posturile sunt deja rezervate. Spunem doar că, dacă s-ar fi dorit o competiție reală, criteriile nu ar fi semănat cu CV-ul unui singur om. Când pui filtre de genul Cambridge la operator și 10 ani la RU, când nu explici nimic și nu răspunzi la cereri, mesajul este destul de simplu: nu vă agitați, știm noi cine vine.
Într-o țară normală, cineva ar bate la ușa acestui spital să întrebe ce se întâmplă. La noi, singurul lucru care bate este sarcasmul. Și, probabil, cineva deja bate codul pin la biroul viitorului câștigător.
Revenim când apar rezultatele. Nu pentru suspans. Suspansul e zero. Revenim ca să punem numele lângă puzzle. Că dacă tot se joacă teatru public, măcar să avem și distribuția completă.
Bălașa Virzob Claudia-Raluca, director de ingrijiri, și-a angajat prietena de curând ca șef de serviciu Statistică Medicală, post care a mai fost scos la concurs în primăvara acestui an, dar din toti inscrisii nu a luat nimeni, deci ce sa mai zici…; Zara-Balasa un duo mizerabil
toate posturile astea is deja date lumea stie cine vine prin clinici se vorbeste deja numa trebe sa intrebati asa ca nu mai asteptati