Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Bani degeaba! Profesioniștii din sănătate de la Clinicile Noi simulează munca, an de an, în beneficiul clinicilor private, mai rău ca la Spitalul Județean Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Cu roșu în calendar – 10 noiembrie 2021! Cu siguranță, după unii, mânați de interese și acompaniați, pe refren, de prefectul Mihai Ritivoiu de la PSD Timiș, nimic altceva decât cea mai neagră zi din sistemul medical timișorean. Și asta doar pentru că, la data cu pricina, mai marele Spitalului Clinic Municipal Timișoara, radiologul Daniel Malița, și-a pus în cap toate sindicatele din sănătate și politicienii de ocazie, în momentul în care a decis introducerea unui sistem de monitorizare a personalului medical, prin purtarea unor brățări electronice! Cert e că o astfel de eficientizare a activității medicale a forțat și ginecologul Marius Craina, pe vremea când se afla la butoanele Spitalului Județean Timișoara. În ambele situații, rezultatul final a fost egal cu ZERO!

E cât se poate de limpede că, în acest joc, au existat două tabere. Pe de-o parte, doi manageri de spitale publice care au avut semnale despre chiulul în masă și despre ineficiența constantă a unor medici, care nu-și acopereau nici salariul pe o lună, după munca… pe un an de zile! Așa că, după luni de vorbă bună, atât Malița, cât și Craina, au vrut să îndrepte lucrurile, într-o manieră de… supraveghere electronică. O mișcare care a avut o singură miză – respectarea programului de lucru din unitățile sanitare de stat! Și, odată cu atingerea dezideratului, plata pe performanță, după criterii clare de normare a activității profesionale! Practic, după muncă, și răsplată!

De cealaltă parte, însă, au existat și contestatari. În proporție covârșitoare au fost cei care își petreceau orele de muncă de la stat… în privat! Evident, susținuți de șefii de secții care aveau un singur interes: ca ușile cabinetelor/clinicilor particulare să fie cât mai larg deschise și, dacă se putea, în timpul programului de lucru de la stat! De dimineața, până seara! În schema, rând pe rând, au intervenit și sindicatele care au acuzat ilegalitatea demersului. Mai mult, au comparat inițiativa de monitorizare cu brățări electronice cu supravegherea evreilor din lagărele de concentrare de la Auschwitz! Concluzia a fost unanimă: este înjositor pentru profesioniștii din sănătate!

Nu în ultimul rând, așa cum rezultă din declarații publice, prefectul Mihai Ritivoiu de la PSD s-a lipit și el de dezbatere, catalogând demersul de eficientizare a activității medicale drept o insultă la adresa jurământului lui Hipocrate și o jignire ce lovește însăși esența actului medical: ”Medicii sunt eroi, nu pușcăriași supravegheabili cu dispozitive electronice”. Cam asta e pe scurt povestea! Acum, pe ce s-a bazat prefectul PSD, reprezentantul Guvernului României în teritoriu, când a concluzionat că respectarea programului de lucru de la stat subminează prestația sanitară, e greu de înțeles. Cert e că, la fel ca și în cazul Spitalului Județean Timișoara, și în situația de la Clinicile Noi cifrele și statisticile unității sanitare îl contrazic flagrant pe înaltul demnitar public! La scenă deschisă!

Analiză și sinteză

Acum, de la mic la mare, toți cotizanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș știu că, indiferent cât ar scoate din buzunare, marea majoritate a serviciilor medicale, care ar trebuie să fie disponibile în spitalele de stat, le sunt accesibile… doar în regim privat. Deși forța de muncă este aceeași, în proporție de 90%! Nici nu mai contează că furtul de pacienți, care funcționează după o adevărată rețetă de grup organizat, este arhicunoscut și merge doar într-o singură direcție: dinspre angajatorul principal (stat) înspre cel secundar (privat). Așa că nu mai șochează pe nimeni faptul că, indiferent de problemă, soluții și timp pentru bolnavi există doar la cabinetele particulare!

Și voceatimisului.ro a demonstrat, cu vârf și îndesat, până acum, că cel puțin în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara, unitate aflată în jurisdicția managerială a prof. dr. Dorel Săndesc, situația este de-a dreptul scăpată de sub control: aproape 100 de cadre medicale taie frunze la câini, pe bani foarte mulți! Azi, așa cum am promis, e rândul unei analize milimetrice, în oglidă, pe scheltul de la Clinicile Noi. Și, așa cum rezultă din documente, în perioada1 ianuarie -31 dec 2021, unitatea sanitară a înregistrat un număr de 33.430 pacienti externați, din care 19.740 cronici (59,05%) și 13.690 urgențe (41,05%). Asta, la un număr de circa 377 de cadre medicale, aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Timiș.

Una peste alta, datele arată, exact ca și în cazul SCJUT, că și la Spitalul Municipal Timișoara unii muncesc, iar alții freacă menta… până produc mentosane! Statisticile interne de la Clinicile Noi demonstrează că, la nivelul anului 2021, cei mai buni medici ai unității sanitare, care au tratat și au externat cei mai mulți pacienți, au fost: Petra Curescu (1553), Olariu Gabriela (970), Mihaela Țunescu (985), Laurențiu Pirtea (943), Sorin Dema (877), Alexandra Stan (672), Bobora Razvan (645), Mihai Bacilă (641), Adriana Pârvulescu (606), Ovidiu Bonte (422), Gianina Cătană (720), Madety Jurescu (590), Mihaela Dobre (583), Anca Fluture (554), Ștefan Curescu (547), Mihaela Zinculescu (504), Claudiu Rațiu (500), Maria Delamarian (479), Florin Lighezan (458), Sebastian Olariu (466), Maria Iordache (434), Florica Ghilezan (426), Cristian Pătrașcu (421) etc.

Evident, pe lângă cei enumerați mai sus, mai sunt o grămadă de medici, care merită toate laudele, și care se învârt în jurul a 200-300 de pacienți externați anual: Nicolae Balica, Gabriel Cozma, Laura Darabanti, Dragoș Erdelean, Dorin Grigoraș, Delia Horhat, Ioan Sas, Hortensia Ioniță, Iulia Ioniță, Oana Man, Cristian Moț, Mihnea Munteanu, Alin Murariu, Ocatvian Neagoe, Alin Olariu, Anca Niculescu, Nicoleta Nicolae, Dacian Oros, Mărioara Poenaru etc. Practic, oameni absolut dedicați care reprezintă coloana vertebrală a Spitalului Clinic Municipal. De fapt, problema la Clinicile Noi e identică cu cea de la Spitalul Județean Timișoara. Din analiza – sinteza perioadei 2021 – 2022 – 2023 (până la 1 iunie a.c.) rezultă că an de an vârfurile și furnicuțele sunt mereu aceleași , cu foarte mici excepții! Ceea ce nu face decât să confirme: seriozitate, devotament și aplecare spre nevoile pacientului și ale angajatorului principal – statul român!!!

La fel sunt și codașii! În perioada 2021-2023… mereu aceeași! Și aici cu foarte mici excepții! La Clinicile Noi, pe 2021, avem 3 medici curanți cu câte un pacient externat pe an! Unul cu doi bolnavi, altul 3, altul cu 4, doi medici au avut câte 5 pe an, alți 6 angajați…tot câte 6 bolnavi pe an! Mai sunt 3 specialiști cu câte 7 externări pe an, vreo 3 medici cu câte 8 pacienți externați, alți doi cu câte 11 bolnavi. Și tot așa până la 100 de medici care au maxim câte 2 pacienți pe lună. Asta în condițiile în care, o data la 30 de zile, își încasează salariile, de minim peste 10.000 RON fiecare. Și, mai mult decât orice, deși nu prestează munci în folosul angajatorului, an de an, cu toții sunt tolerați și plătiți de către Spitalul Municipal Timișoara! Care, iată, în loc de unitate sanitară de elită, încet-încet, se transformă în centru de asistență social!

Pas în doi

Evident, situația lucrativă a Spitalului Municipal Timișoara este identică și la nivelul anului 2022. Cifrele arată că instituția a externat un număr de 38.537 pacienți externați din care 24.396 cronici (63,31%) și 14.141 urgențe (36,69%). Greul, tot ei l-au dus: Petra Curescu (1873), Razvan Bobora (1254), Pirtea Laurențiu (1027), Alexandra Stan (991), Gabriela Olariu (765), Mihai Bacilă (679), Gianina Catană (670), Daniel Lighezan (603), Adriana Pârvulescu (589), Nicolae Balica (479), Florica Ghilezan (465), Mihaela Zinculescu, Mihaela Dobre (435). Dublați, fără doar și poate, de ceilalți medici din… linia a doua a clasamentului! Codașii, în proporție de 70%, aceiași: 5 medici cu câte o externare pe an, 3 doctori cu câte 2 bolnavi, 3 cu câte 3 pacienți… și tot așa pană la cifra 100, care înseamnă maxim 2 pacienți pe lună!!!

Chiar și în 2023, pe prima jumătate a anului, practic pe perioada 1 ianuarie – 31 mai, statistica de la Spitalul Clinic Municipal merge în aceeași direcție: unii muncesc pe brânci, iar alții freacă menta… pe bani! Acum, explicațiile pentru cei care nu muncesc în beneficiul angajatorului principal, dar sunt tolerați cu inactivitatea și cu programul de gravide, este una extrem de simplă – medicii prestează în privat, în timpul programului de stat! Și asta o știe toată lumea și o demonstrează cu vârf și îndesat chiar și registrele de prezență, semnate cu același pix pentru toată lumea, cu aceeași iscălitură și, mai mult decât orice, chiar dacă suntem undeva pe la mijlocul lunii, prezențele sunt bifate până la sfârșitul lunii iunie 2023!!! Așa că, dacă vreo autoritate de control le dorește – în afară de DNA Timișoara, care e deja călare pe subiect! – probele grafologice sunt la îndemâna oricui! Aproape, la liber!

Oricum, de departe, cel mai frapant lucru la Spitalul Municipal Timișoara este faptul că medici extrem de buni – cardiologi, oftalmologi, ORL-iști, ginecologi etc – au rezultate extrem-extrem de slabe în spitalul de stat! Penibile, de-a dreptul! Unii cu câte 8, 11 sau 16 pacienți pe an! Asta în condițiile în care, lună de lună, salariile curg cu nemiluita. În schimb, la privat, toți zbârnâie! Mai mult, sunt cel puțin 2 secții întregi la Clinicile Noi unde doar șeful de secție trage la capul bolnavului, restul de medici, unul câte unul, sunt efectiv la coada clasamentului! Și mai există o categorie de doctori la Spitalul Municipal Timișoara: cei care vin la lucru – asta, atunci când vin! – dar nu pun mâna pe nimic, fac doar act de prezență și se închid prin cabinete. Chipurile, pe motiv că angajatorul trebuie să le aducă pacienți și că – țineți-vă bine! – contractul de muncă nu e normat și că nu cere decât… prezența fizică la program!!!

Și, atunci, nu e bine să muncești în sistemul sanitar de stat? Evident, atunci când frecventezi spitalul! Că oricum, și dacă se muncește și dacă nu, toată lumea e trecută pe ștatul de plată. Fără discriminare, că… așa e la stat! La stat, nu la privat! Că nu degeaba, după atâtea statistici muncitorești de la SCJUT si azi, iată, chiar si de la Clinicile Noi, i-a lovit munca și prezența fizică, chiar la adresa angajatorului principal, și pe unii medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara care, de luni de zile, nu mai văzuseră spitalul decât de pe afară. Frenezia e de vreo săptămână! Asta înseamnă prevenție sanitară! Ca-n rest, rămâne cum am stabilit: ca la stat!

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. Doctorul Malita a facut un circ inutil cu bratarile lui,era clar ca o asemenea initiativa era sortita esecului.Daca are coloana si vrea sa faca ceva e simplu: pune domne cartela electronica la intrare cu scanare obligatorie zilnica,sa se vada ora de intrare si iesire ! E perfect legal.
    Cum poti frate sa fii profesor si sef de sectie si sa ai ditamai clinica privata cu cifra de afaceri milioane de euro ? Asta nu e conflict de interese ? Nu verifica nimeni asta ?
    Sesizati domne DNA -ul ca nu se mai poate asa sa fie jecmaniti cetatenii onesti care cotizeaza si copiii lor fug din tara pe unde pot.
    Falsul in inscrisuri din pontaj e de DNA clar,ca si mimarea venitului la munca.

    Felicitari,sunteti niste jurnalisti adevarati,cu voi mai este o speranta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore