Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Interes major! Comuna Giroc se pregătește de alegeri anticipate, sub privirile atente ale cooperativei imobiliare și ale procurorilor DNA Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Marea resetare a administrației publice de pe raza comunei Giroc a început! Din păcate, a fost nevoie de decesul primarului Ionel Toma, ca lucrurile să intre în linie dreaptă. În mod cert, ar fi putut fi și altfel, doar că prefectul de Timiș, pesedistul Mihai Ritivoiu, n-a avut bărbăția necesară ca să aplice legea ci a preferat, în detrimentul unei întregi comunități, să facă jocuri politice meschine, pe persoană fizică, în interes de grup. Și le-a executat, până-n ultima clipă, deși, nu o dată, în cazul absenteismului fostului edil, demnitarul a fost atenționat, chiar și de mai marii Ministerului Administrației și Internelor, că are propria interpretare a Codului Administrativ. În exemplar unic!

Adevărul e că dacă, la sfârșitul săptămânii trecute, Divinitatea nu ar fi intervenit în direcția lui Ionel Toma, azi, cu siguranță, prefectul PSD Mihai Ritivoiu, prins la înghesuială, nu ar mai fi avut încotro și ar fi trebuit să constate și să emită decizia de încetare a mandatului de primar în cazul edilului de Giroc.

La presiunea celor din MAI! Doar că, între timp, după mai bine de un an și jumătate de absență din administrația publică locală, alesul de la marginea Timișoarei a decis să plece la cele veșnice lăsând în urma sa, doar la prima vedere și numai aparent, o serie întreagă de chestiuni, fără răspuns. Una peste alta, ieri, după două zile de priveghi, în paraclisul (capela) din curtea casei sale, Ionel Toma a fost condus pe ultimul său drum. Dumnezeu să-l odihnească!

Azi, conform legii, administrația locală din Giroc, prin secretarul instituției Carmina Mateia, a demarat procedura pentru desemnarea unui primar interimar, până la organizarea de alegeri anticipate. Documentația a fost înaintată prefectului Mihai Ritivoiu care, în cel mai scurt timp, îl va titulariza în fruntea comunei, așa cum cere Codul Administrativ, pe (vice)primarul localității, liberalul Dan Vîrtosu.

Așa că, până la organizarea unei noi sesiuni electorale, dată care va fi stabilită printr-o Hotărâre de Guvern, medicul veterinar va fi cel care va conduce destinele unității administrativ teritoriale din buza Timișoarei. Oricum, indiferent cine va fi primarul ales al Girocului, acesta va avea un mandat scurt, până în septembrie 2024, dată la care, conform cutumei, se vor organiza alegerile locale generale, la termen.

Și pentru că tot suntem la capitolul alegerilor anticipate de pe raza comunei Giroc, trebuie specificat că, indiferent de votul pentru viitorul primar, componența Consiliului Local va rămâne aceeași, pentru încă doi ani, având în vedere că mandatele aleșilor locali sunt valabile pe o perioadă de 4 ani. În aceeași idee electorală, mai mult ca sigur, PNL va intra în cursa pentru Primăria Giroc cu Dan Vîrtosu, iar USR cu Cristian Amza, consilier local și administratorul special al Colterm SA.

Încă nu e foarte clar cu cine va defila în alegerile locale PSD, entitate politică care a avut localitatea pe mână, în ultimii 25 de ani. Posibil să fie o nominalizare pe linie de dinastie ori una pe spezele unui fost angajat al MAI, om al locului.

Cum mandatul de primar a încetat de drept odată cu decesul lui Ionel Toma, tot atunci, conform contractului, au expirat și atribuțiunile de administrator public ale Simonei Ivuț. Asta ca să știe și cei de la biroul de personal că ultima zi de lucru, în cadrul Primăriei Giroc, a celei mai celebre și, până la un punct, fidele colaboratoare a fostului edil de la marginea Timișoarei a fost vineri, 9 septembrie!

La fel, tot datorită trecerii în neființă a primarului, au încetat și contractele de colaborare pentru cei doi consilieri personali pe care Ionel Toma i-a avut și i-a remunerat, ani la rând: un fost tractorist și un fost ofițer MAI. La care se adaugă, bunuri de recuperat: laptopuri, telefoane și o mașină de serviciu, aflată la dispoziția fostului primar, automobil pe care nimeni nu l-a mai văzut, încă de anul trecut, o dată cu introducerea primului concediu medical, în circuitul administrativ.

În altă ordine de idei, este evident că, dincolo de partidele politice, care-și doresc funcția de primar într-una din cele mai mari și bogate comune periurbane din România, viitorul administrației locale prezintă un interes deosebit, în special, și pentru cooperativa imobiliară. O grupare de combinagii care, pe bani mulți, sub bagheta magică a lui Ionel Dan Pascu (Puiu Minda), de-a lungul ultimilor zece ani și sub privirile languroase ale PSD, s-a obișnuit să primească totul de-a gata! Dincolo de lege și în aceeași zi!

Acum, este evident că niciun document nu are valoare juridică și nici nu poate părăsi instituția publică, dacă nu conține semnătura edilului, cu atât mai mult în cazul produselor urbanistice. Așa că, azi, așa cum rezultă din probe certe, cooperatiștii sunt în expectativă, până la momentul potrivit, când vor arunca în joc tot arsenalul. Se pare că, de data aceasta, intenția este de a nu se paria doar pe un singur cal de curse!

Este clar pentru toți inițiații sistemului că, la Giroc, în contextul noului aliniament, miza este una enormă. În primul rând, una financiară, cu multe zerouri! În al doilea rând, un pariu imobiliar, nu neapărat pentru construcția de blocuri de locuințe cât datorită zonei industriale, care se va dezvolta, pe raza comunei, odată cu închiderea inelului de centură al municipiului Timișoara.

Așa că noul PUG al Girocului, care e așteptat de zece ani, va avea o miză uriașă. Una care, dacă va fi jucată corect, și nu pe sub masă, în interesul cooperativei imobiliare, va avea un impact cu adevărat major asupra dezvoltării economice a comunității, din perspectiva veniturilor la bugetul local, cu atât mai mult cu cât, azi, cel mai mare contribuitor la pușculița localității, recte Colterm SA, este în insolvență.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore