Fardarea mortului! Exact asta a fost ocupația de bază, în ultimii zeci de ani, a managerilor care s-au perindat pe la cârma celei mai mari unități sanitare din vestul României! Și, cu siguranță, nici măcar anestezistul Dorel Săndesc, aflat acum la butoanele uzinei medicale bănățene, nu va reuși să reînvie corpul neînsuflețit! Nici dacă-i bagă, prin vena safenă, tratament cu traminer sau cu vodcă balsamică! Așa că, din acest moment, tot plătitorul de CAS trebuie să priceapă, odată pentru totdeauna, că Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara este mai degrabă o casă a copilului și un serviciu de asistență socială, decât o unitate de primiri urgențe!
Azi, cu mortul în geam, doar ca să-i vină salariul și pensia, SCJUT face eforturi disperate, în primul rând, ca să-și obțină acreditarea din partea Agenției Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Practic, un soi de autorizație de funcționare, pe un raționament de clasificare hotelieră! Cert e că, dacă-și va pierde din stelele de pe fațadă, care se acordă în funcție de îngrijirile medicale și gradul de satisfacție al pacientului, atunci SCJUT va primi și mai puțin bani din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș! Ceea ce, fie vorba între noi, ar reprezenta un adevărat dezastru care, evident, s-ar răsfrânge atât asupra bolnavilor, cât și a cadrelor medicale care-și rup spatele la capul pacientului!
Bun, acum, și când a avut bani la dispoziție din bugetul de stat, Spitalul Județean Timișoara nici n-a putut și nici n-a știut să-i cheltuiască! Și dovadă stau documente oficiale care demonstrează, negru pe alb, că cea mai mare unitate sanitară din vestul României, în primul trimestru al anului în curs, nu a consumat o sumă de 11 milioane de RON care i-a fost alocată de către CJAS Timiș, conform grilelor de calcul. Asta, în primul rând, din lipsă de preocupare și instruire a personalului! Nu de alta, dar o serie întreagă de cazuri medicale, chiar dacă au fost duse la bun sfârșit de către medici, au fost invalidate de la decontare de către CJAS Timiș din cauza unor vicii care țin de procedurile de întocmire a documentelor! Pur și simplu, cardul de sănătate al pacientului a devenit un element… de decor. În special, la externare!
Apoi, așa cum știe toată lumea deja, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara ține pe statul de plată, nu pe bani puțini, zeci de medici curanți care au câte un pacient pe an, alții câte doi sau trei și, în cel mai fericit caz, câte unul pe lună sau maxim doi! Aproape un sfert dintre angajații unității sanitare sunt în această postură… (ne)fericită! Și, cum fiecare pacient externat înseamnă bani din direcția CJAS Timiș, prin decontarea serviciilor medicale, e limpede de ce peste 2 milioane de euro, care ar fi trebuit să se regăsească în sănătatea pacienților, în primele 3 luni ale anului 2023, au rămas neatinși! Totuși, problema și mai gravă e cu totul alta: non-combat-ul sistemului sanitar de stat în fața concurenței private! Și, mai mult decât orice, tolerarea unor angajați, total neproductivi. Asta, când sunt, totuși, prezenți la programul de lucru!
Reacție în lanț
Nu e niciun secret pentru absolut nimeni, cu atât mai puțin pentru cei care lucrează în sistemul de sănătate că, în proporție de 90%, personalul medical de la stat e același cu cel de la privat! Da, legislația românească permite jurământul de loialitate… la două capete! Așa că nu e de mirare că, în aceste condiții, spitalele de stat, așa cum e și cazul SCJUT, nu reprezintă decât o trambulină pentru privat. Și, mai mult decât orice, o adevărată grădină de recoltare a pacienților care, pe principii economice solide, sunt dirijați într-o singură direcție: la cabinetele sau clinicile particulare! De fapt, dacă e să segmentăm povestea pe specialități medicale, cei care fac legea pe secțiile clinice ale spitalelor de stat sunt tot cei care fac jocurile și în privat! Așadar, nicio diferență între cei care centrează și cei care lovesc mingea cu capul! Nici măcar de incompatibilitate sau conflict de interese!
În aceste condiții, nu e de mirare că unitățile medicale de stat sunt în moarte clinică și, de cele mai multe ori, în mod intenționat, secții întregi sunt ținute într-o stare vegetativă, ca să meargă bine afacerile în privat! Una peste alta, așa cum rezultă din documente, Spitalul Județean Timișoara nu a mai văzut profit de multă vreme! Adevărul e că nici nu prea avea cum să vadă căci, dacă s-ar fi întâlnit cu un surplus de gestiune financiară, ar fi însemnat că managementul suferă de… disonanță cognitivă! Adică, exact genul de persoane care, datorită unor lupte interne, nu pot fi de acord cu ei înșiși! Mai direct, un profit la stat ar fi însemnat un minus la privat… în aceleași buzunare! Un lucru, evident, de neacceptat pentru baronii din sănătate!
Acum, că tot suntem la Spitalul Județean Timișoara, studiile arată că o secție clinică de stat, ca să fie profitabilă, are nevoie de un grad de ocupare a paturilor spre 80%. Și, evident, de medici curanți care, în timpul programului legal de lucru, să proceseze bolnavii! Nu să simuleze munca sau să redirecționeze pacienții către privat! Azi, cifrele arată că aproape jumătate din secțiile clinice ale celei mai mari unități sanitare din România se învârt undeva pe la 50% din capacitate! Ca exemple, Cardiologie – 64%, Endocrinologie – 46%, Diabetologie – 47%, Chrirugie Generală 1 – 49%, Chirurgie Generală 2 – 74%, Chrirurgie Generală 3 – 60%, Urologie – 53%, Neurochirurgie – 55%, ATI – 52%, Ginecologie 1 – 60%, Ginecologie 2 – 50%, ORL – 12%, Psihiatrie 1 – 50%, Psihiatrie 2 – 90%, Chirurgie plastică – 72%, Politraumatologie 70%, Neurologie 1 – 83%, Neurologie 2 – 81%, Ortopedie 1 – 73%, Ortopedie 2 – 76%, Nefrologie – 82%, Gastroenterologie – 101% și Chirurgie Vasculară – 101%,
Așadar, din 23 de secții clinice ale SCJUT, oarecum, doar 10 sunt rentabile și se apropie de procentul de 80%, ca și grad de ocupare a paturilor. Ceea ce, conform standardelor Ministerului Sănătății, le asigură un confort și un grad de renatbilitate! Și singurele două secții clinice, care-și depășesc cu mult planul de lucru, așa cum se observă din statistici, sunt Gastroenterologie și Chirurgia Vasculară! Practic, două entități care, mai mereu, din lipsă acută de paturi, își împrăștie bolnavii pe mai toate palierele SCJUT, ca să nu-i cazeze pe holurile secției! Asta, în timp ce, așa cum se observă, mai bine de o treime din paturile de spital sunt neocupate, aproape în mod constant.
Și, ca să se înțeleagă clar, paturi neocupate înseamnă personal care șomează, dar care, evident, este plătit. Cert e că, deși unii nu fac față bolnavilor, asta și din pricină că anumite secții sunt subdimensionate, niciun șef de stabiliment medical nu dorește să-și reducă numărul de paturi în favoarea nimănui pentru că asta ar însemna, conform organigramei, personal mai puțin. Chiar dacă, aproape în permanență, jumătate dintre ele zac goale cu medic și asistentă la capul patului! Nu la capul bolnavului! Da, personalul sanitar, pe orice secție spitalicească din România, este calculat și angajat în funcție de numărul de paturi! Deci, așa se face că, odată băgați pe ușa spitalului, și dacă au sau nu pacienți pe saloane, toți angajații sunt plătiți regește! Fără nicio diferență!
Comă profundă
Că legea sănătății este extrem de proastă și nealiniată la realitatea din piață, este evident! La fel de clar e că nu există niciun interes real de a pune pe picioare sistemul sanitar de stat căci asta ar însemna o daună majoră pentru mare parte a privatului. Cert e că, azi, spitalele nu au nicio pârghie legală ca să pună medicii la lucru. Și asta din două motive mari și late: munca nu e normată și nu există stimulare în activitatea profesioanală! Practic, pe secții, toți angajații SCJUT sunt plătiți la fel și au aceleași sporuri, fie că muncesc sau nu fie că au sau nu pacienți! Ceea ce este cu adevărat revoltor este faptul că, într-un mod absolut absurd, nemunca mai este și încurajată, la nivel de secții și, mai apoi, reconfirmată, pe palierele de management.
Că lucrurile stau întocmai la SCJUT rezultă, fără doar și poate, din fișele de evaluare personală a medicilor, documente care se întocmesc pentru fiecare angajat, la fiecare final de an, de către șefii de secții clinice. Ulterior, ca procedură legală, caracterizările, care au și note cuprinse între 1-5, sunt validate de directorul medical al unității sanitare și, la final, de către managerul spitalului. Mai contează că până și miriapozii cu stetoscop, adică medicii care au câte un pacient externat pe an sau, în cel mai fericit caz, câte unul pe lună, sunt evaluați cu foarte bine (4) sau excelent (5)?! Exact la fel ca ceilalți colegi, fraierii și gușterii de serviciu care-și rup spatele la capul bonavilor de la stat, fac toate urgențele medicale, țin ambulatoriul și spitalul pe linia de plutire! Irelevant, nu?
Sau că din pricina unor astfel de specimene, care-și iau salariile lunare, în baza unor pontaje fictive și validate de către superiori, SCJUT pierde o căruță de bani, anual, tocmai pentru că infrastructura spitalicească, absolut modernă, nu este exploatată în afara programului de lucru, doar pentru că există interese obscure și meschine… în regim de privat?! Da, există analize care indică că cel mai mare spital din vestul României, circa 18 ore pe zi, cel puțin la nivelul blocurilor operatorii, somează într-un mare fel. Pe bani, evident! Căci, în afara urgențelor medicale și a liniilor de gardă, totul merge… la privat! Atât pacienții cât și angajații!
Și, în zilele următoare, toată lumea o să se lămurească cum se fac pontajele în spitalele de stat, cum se respectă programul de lucru, cum unele cadre medicale nu calcă pe secții cu săptămânile, alții cu lunile, dar sunt validați ca și prezență, zi de zi. Mai mișto e că unii sunt prin străinătate sub contract, alții în clinici private, unii pe la vânătoare sau pescuit și, în același timp, cu toții sunt și prin SCJUT… la capul bolnavului! Cert e că orice instituție cu atribuții de control, dacă ar lua registrele de prezență de pe oricare secție a SCJUT, la orice oră, ar găsi, chiar și fără expertize grafologice, maxim 3-5 specimene de semnături! Rezerve nelimitate de tupeu!
Evident, Spitalul Județean Timișoara nu e excepția de la regulă, ci e excepția care întărește regula. Nu de alta dar, așa cum rezultă din probe certe, pe care le vom prezenta zilele următoare, fenomenele descrise mai sus se întâlnesc, atât la Spitalul Municipal ”Clinicile Noi” Timișoara cât și la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde. Așa că nu ar trebui să mai mire pe nimeni, când vine vorba despre încrederea în sistemul public de sănătate, că România se află pe penultimul loc în clasament, cu un nivel de acord de 24%. Partea cea mai proastă e că, deși în România cheltuielile bugetare cu sănătatea au crescut an de an, cel puțin în ultimii 10, per ansamblu, sistemul medical românesc se află pe antepenultimul loc în topul mondial… al satisfacției pacientului!
