Ultima modă! La Spitalul Județean Timișoara, pacienții ministrului sănătății Alexandru Rafila sunt trimiși… la tomberon, direct din Unitatea de Primiri Urgențe

- Advertisement -
Când n-ai cu cine, n-ai cu cine! Așa că degeaba se agită și face anchete interne prof. univ. dr. Dorel Săndesc pentru că, în virtutea timpului ireversibil, dacă n-ai cei 7 ani de acasă, nu-i ai și gata! Și, ca să știe întreg corpul medical din cel mai mare spital universitar din vestul României, în frunte cu managerul așezământului sanitar – nu, nu e deloc un drept firesc ca respectul pentru urmașii lui Hipocrate să vină la pachet și în mod automat cu vreo diplomă, eliberată de UMF Timișoara.  Asta, pentru simplul fapt că respectul se învață și se câștigă. În plus, mai presus de orice, așa cum știu toți asigurații ministrului sănătății Alexandru Rafila, nu haina îl face pe OM, ci caracterul și, în situația de față, empatia vizavi de bolnav! Restul sunt povești!

Pe scurt, aseară, în jurul orei 21, în plin serviciu de gardă, o postare dintr-un grup de WhatsApp al șefilor de secție din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara a lăsat toată lumea medicală în offside și cu gura căscată! Alarma nocturnă, după cum rezultă din probe, a fost trasă de dr. Aida Iancu – șef secție Radiologie și Imagistică: ”Este trist dacă s-a ajuns la așa ceva și, în același timp, lipsit de respect. Cred că un minim de respect și o colaborare este esențială, ca să ne desfășurăm activitatea, în condiții normale. Acest <tomberon> în care există un CT (n.n – computer tomograf) de 128 de slice-uri scanează mare parte din pacienții dumneavoastră”.

Practic, după cum se observă și din imagini, textul medicului Aida Iancu a fost atașat la o fotografie, care reprezintă o foaie de observație clinică generală a unei paciente, în vârstă de 57 de ani, V. Sida Garofița, ajunsă în Unitatea de Primiri Urgențe a SCJUT, din cauza unor dureri acute. Acum, declarația de pe grupul intern de WhatsApp al șefilor de secție, atribuită managerului de la Radiologie și Imagistică, nu a avut legătură nici cu consultul medical din UPU și nici cu trimiterea femeii către un examen de computer tomograf. Ci, așa cum rezultă din probele atașate la finalul materialului, cu o remarcă, absolut deplasată, scrisă de mână, pe un bilețel, de către un alt medic, conform surselor, dr. Adrian Părăluță. Practic, un înscris sub semnătură privată, atașat și capsat la foaia de observație a pacientei de 57 de ani: ”CT ora 21. La tomberon”.

Și primul care a reacționat la postarea furibundă a doctoriței Aida Iancu a fost prof. univ. dr. Florică Bîrsășteanu, care a catalogat anexa la trimiterea medicală ca fiind a unui hominid extinct din Neanderthal! Așa cum rezultă din probe, în discuție a intervenit și managerul SCJUT, anestezistul Dorel Săndesc: ”Foarte trist! Relaxarea comportamentală este inacceptabilă în sine…iar la nivel public are un efect devastator, anulând dreptul firesc la respect pentru corpul medical”. Ca, în final, după o serie întreagă de dezbateri, șeful UPU Timișoara, dr. Mihai Grecu, să pună punctul pe I: ”…eu îmi cer scuze în numele colegilor pentru că tipul ăsta de exprimare nu are niciun fel de justificare, indiferent dacă e scrisă sau verbală”.

Anchetă internă

Chiar dacă pare incredibil, rând pe rând, așa cum rezultă din discuțiile de pe grupul intern de WhatsApp al șefilor de secție din cadrul SCJUT, coroborate cu declarații și alte probe conexe, se pare că atât Aida Iancu, cât și Dorel Săndesc și Mihai Grecu, au avut dreptate, într-un fel sau altul. În special Aida Iancu, șefa secției de Radiologie și Imagistică, când a spus: ”Știu că toți mai facem glume verbal dar, în scris, pot fi sesizate de pacient și cred că nu ne face nici un bine”. Și, într-adevăr, bolnavul de 57 de ani, V. Sida Garofița, nu numai că a văzut înscrisul și trimiterea… la tomberon pentru un examen de computer tomograf, îndrumare făcută, în scris, de către un medic din UPU, dar a rămas și siderată și speriată. De-a dreptul, șocată și zăbăucă!

În primul rând pentru că, în dureri acute, V. Sida Garofița nu a înțeles gluma nesărată a cadrului medical și, în al doilea rând, pentru că, pe tot parcursul drumului, până… la tomberon, cu foia de observație în mână, cele două asistente care o însoțeau, s-au amuzat copios de imaginația preșcolară a doctorului din UPU! Mai mult, până și managerul SCJUT, prof. univ. dr. Dorel Săndesc a avut dreptate când a afirmat, în fața colegilor săi că, la nivel public, un asemenea gest de relaxare comportamentală, cum e și trimiterea unui pacient… la tomberon, ar avea un efect devastator! Corect 100%! Așa cum și dr. Mihai Grecu, șeful UPU și reputat medic urgentist, a nimerit-o când a afirmat că nu există nicio justificare pentru asemenea glume. Nici verbale și nici în scris! Bingo!

Acum, ca să priceapă toată lumea, gluma absolut nesărată și deplasată a medicului din UPU, care a pus pe hârtie trimiterea unui paciente… la tomberon, are legătură directă cu locația în care se află computerul tomograf al SCJUT. Mai exact, în curtea UPU, într-un… container! Unul medical, nu de gunoi, achiziționat în plină pandemie de Covid-19 și externalizat, conform procedurilor, dincolo de pereții unității sanitare. Absolut nimic anormal! Cu precizarea că tomberon, conform DEX, face trimitere la un recipient care se folosește la transportarea materialelor de construcții și a gunoaielor și care se descarcă, prin răsturnare, în jurul osiei sale. Așa că e greu de crezut că un pacient de 57 de ani, aflat în suferință, poate fi încadrat la categoria… gunoi. Și, cu atât mai puțin, basculat, în jurul axului, într-un aparat de radiologie!

8 COMENTARII

  1. Așa și? Ce să facă ministrul sau directorul in cazul de față. Eventual să-i sufle un kil. Niciun angajat la stat nu poate fi dat afară atâta vreme cât ocupă un post obținut prin concurs.
    Asta așa ca să nu mai scrieți ca să vă aflați în treabă.
    Dacă ai avea sânge sau altceva ai fi scris numele medicului, da’ tu te-ai mulțumit să o dai așa pe la colțuri.
    Politica coi…lui, adică participi da’ tu nu te bagi.
    Din ce in ce mai penibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie