Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Liga sanitară! UMF Timișoara deschide porțile raiului pentru secțiile clinicile private, cu cheia Sfântului Rafila de la Ministerul Sănătății

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Solstițiile și echinocțiile sunt considerate puncte de tranziție astronomică între anotimpuri și marchează etapele cheie ale ciclului sideral al Pământului. Într-un an, sunt două echinocții (primăvară și toamnă) și două solstiții (vara și iarna). Exact ca la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara care, ciclic, ca și rotația Pământului în jurul Soarelui, repune pe tapet, după o tură în jurul axei sale, aceleași interese sanitare de grup organizat. Evident, în beneficiul clinicilor private, nu ale spitalelor de stat!

Dacă, până acum, orice încercare de privatizare a sistemului public de sănătate s-a lăsat cu cartonașe roșii și cu eliminarea din teren, de azi încolo, instituția superioară de învățământ medical are undă verde în toate direcțiile! Cu legea-n mână, de partea sa, că așa a vrut PSD și PNL!

Și primul care, contrar cutumei, a luat de la săraci și a dat la bogați a fost ex-ministrul liberal al sănătății, Victor Costache. Doctor care, provenind din mediul privat, în scurtul său mandat din Guvernul lui Florin Cîțu, a deschis Cutia Pandorei, în favoarea SRL-urilor medicale și în detrimentul spitalelor de stat. După care a și demisionat! Astfel, în numele mediului concurențial, când toată planeta era ocupată cu combaterea Covid-19, Costache a dat acces clinicilor private, printr-o modificare legislativă, la Programele Naționale de Sănătate (PNS), insuficiente chiar și asiguraților din sistemul public de sănătate. Practic, penelistul din fruntea Ministerului Sănătății, girat cu două mâini de președintele Klaus Johannis, a lăsat ușa deschisă la visteria statului, astfel încât să se poată servi… și privatul!

Colac peste pupăză, pe același raționament de piață liberă, Victor Costache a mai dat o lovitură de palat, înainte de a-și încheia foarte scurta carieră ministerială: instruirea rezidenților în privat tot pe banii statului! Așa cum, indirect, prin UMF-uri, instituții de învățământ publice, vor fi plătiți și coordonatorii viitorilor medici specialiști, în baza normelor didactice. Așadar, statul român s-a trezit bun de plată, la două capete, în beneficiul privatului: să susțină financiar rezidenții și cadrele universitare, deși nici primii și nici ultimii nu mai au nimic de a face cu sistemul public de sănătate! Ceea ce încalcă Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), referitor la ajutorul de stat, care interzice, negru pe alb, atât transferul de resurse și avantajul economic cât și selectivitatea și concurența neloială. În orice direcție!

Ceva mai târziu, după instalarea medicului Alexandru Rafila de la PSD, în fruntea Ministerului Sănătății, până la un punct, toată lumea a sperat că, măcar în domeniul sanitar, lucrurile vor reveni la normal. În primă fază, Rafila nu a fost de acord ca rezidenții din privat să fie plătiți de stat și, ca atare, a reglementat situația printr-un ordin de ministru. Ulterior, oarecum, a plafonat transformarea secțiilor medicale din spitale particulare în secții clinice universitare, prin emiterea unei alte decizii ministeriale. Practic, prin neacordarea cu ușurință a titulaturii de clinic pentru entitățile medicale private, s-a luat și presiunea de pe sistemul public de sănătate. Însă, cu trecerea timpului, prof. univ. dr. Alexandru Rafila de la PSD s-a înmuiat și, din considerente (in)explicabile, a dat cu interesul statului de pământ și a readus puterea în mâinile universităților de medicină din România.

Așa se face că, după ce e reintrodus cooperativa medicală universitară în cărți, lăsând pâinea și cuțitul în aceeași mână academică, social-democratul a scos în afara legii examenul de stat pentru șefiile de secții clinice din spitalele universitare publice. Ca atare, de câteva luni, UMF-urile din România numesc, prin Senat, titularii de post, în timp ce managementului public al instituției sanitare nu-i mai rămâne decât să se conformeze! Altfel spus, se aleg între ei, ca-n feudalismul timpuriu! Și, de curând, printr-un alt ordin de ministru, pesedistul Alexandru Rafila a readus la masa bogaților și spitalele particulare, legiferând secțiile clinice în privat și lăsându-le, evident, tot la discreția și după interesele universităților de medicină!

Miopie distrofică

Acum, nici nu mai contează că ministrul sănătății Alexandru Rafila s-a (re)sucit și a lăsat pe ultimul loc interesul statului român, angajatorul său principal! Important de reținut e că de-abia acum încep jocurile în sistemul privat de sănătate și, odată cu ele, declinul spitalelor de stat. Că, până la urmă, azi, nu există nicio diferență dintre medicii de la stat și cei din privat căci, în proporție de 95%, sunt aceeași!

Și asta pentru că, de mai bine de trei decenii, toate Guvernele României au refuzat să separe apele dintre stat – privat, ca să nu deranjeze cooperativele medicale și baronii din sănătate! Așa că de azi, datorită pesedistului Rafila, privatul va ieși la cumpărături și va lua de la stat tot ce-i mai bun, prin integrare clinică, că oricum cadrele didactice vor fi primele care vor da bir cu fugiții de la stat, nu înainte de a-și impune succesorii pe locurile vacantate! Ca pacientul, plătitor de CAS, să nu se piardă pe drum, până la privat!

Una peste alta, chestiunea este simplă, acum că PSD a redeschis Cutia Pandorei. Ca să instruiești rezidenți în spitale/clinici private e nevoie, pe lângă altele, de două lucruri esențiale. În primul rând, unitatea medicală privată este obligată să aibă cel puțin un colaborator, pe fiecare secție, care să fie cadru universitar cu drept de predare. Și, doi, secția pe care urmează să-și exercite atribuțiunile angajatul UMF-ului, obligatoriu, trebuie să aibă fie una clinică, ceea ce vine, la pachet, cu dreptul de a coordona rezidenți. După cum se știe deja, grație binefăcătorului Rafila, decizia de acordare a titulaturii de secție clinică pentru spitalele private, care era valabilă doar în sistemul public de sănătate, este, acum, apanajul exclusiv al UMF-urilor. Așadar, instituțiile medicale de învățământ superior sunt cele care centrează, atât la stat, cât și la privat, dincolo de orice conflict de interese!

Și încă din iarna acestui an, din pură pasiune și colegialitate, forțând norocul, Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a încercat – nu pentru prima dată! – să ducă titulatura de secție clinică în privat pentru o serie de specialități medicale: ortopedie și traumatologie, radiologie-imagistică medicală și chirurgie vasculară, în favoarea SC Materna Care SRL – Regina Maria. Deși toate cele trei specialități medicale, care au fost propuse spre înnobilare, au beneficiat de asistența și cultura generală a unor reputate cadre medicale cu drept de predare din UMF Timișoara – Radu Prejbeanu, Sorin Moțoi, Mihai Ionac – unitatea de învățământ superior a oprit jocul, la limita offsidului, de teama unor posibile repercusiuni legale. Asta a fost la începutul anului, în solstițiul de iarnă!

Așa a fost atunci! Acum, în solstițiul de vară, lucrurile stau cu totul altfel. Legal 100% căci, în spate, dincolo de interese comune sau prietenii, de această dată UMF Timișoara are de partea ei ordinul de ministru al pesedistului Alexandru Rafila, nr. 2218 din 30 iunie 2023, privind aprobarea condițiilor și a metodologiei de înființare/desființare/reorganizare a secțiilor clinice/compartimente din spitale. O decizie care, încă din al doilea paragraf a rezolvat jocurile spitalelor private, într-un mod absolut genial, printr-o singură propoziție. Una simplă cu subiect și predicat: termenul spital va fi folosit atât pentru spitalele publice cât și pentru spitalele private!

Bal vienez

În rest, conform ordinului ministrului Alexandru Rafila, decizia rămâne tot la UMF-uri. Pe scurt, pe lângă alte mici chestiuni, secția clinică din spital se înființează la propunerea instituției de învățământ superior care este obligată să transmită Ministerului Sănătății o decizie a Consiliului de Administrație, o hotărâre a Senatului și, nu în cele din urmă, o propunere nominală a viitorului șef de secție. Și nici nu a trebuit mult că, la data de 17 iulie 2023, la două săptămâni după decretul pesedistului Rafila, UMF Timișoara a reînregistrat solictarea celor de la SC Materna Care SRL de a demara demersurile necesare pentru înființarea secției clinice, în privat, la fostul Spital Premiere, doar pentru specialitatea de ortopedie-traumatologie, coordonată de prof. dr. Radu Prejbeanu.

Și, a doua zi, pe data de 18 iulie a.c, UMF Timișoara a și organizat un Consiliu de Administrație care, printre alte puncte de pe ordinea de zi, a validat cu brio și cu toate mâinile sus, cererea colegului de la Spitalul Regina Maria. Fără niciun fel de alte comentarii! Ulterior, cu avizul de la Juridic și decizia Consiliului de Administrație, solicitarea a ajuns și la Senatul UMF Timișoara care, săptămâna viitoare, pe data de 26 iulie 2023, chiar în ultima ședință de dinainte de vacanță, va lua în discuție cererea de la punctul 22 de pe ordinea de zi. Adică, validarea titulaturii de secție clinică universitară de ortopedie-traumatologie, în favoarea profesorului Radu Prejbeanu, nu la stat, ci la privat. Conform cutumei UMFT, fără nicio emoție, solicitarea va trece cu brio la Senat, așa cum a trecut și de Consiliul de Administrație!

De data aceasta, fără nervi, stres și transpirații reci! În primul rând pentru că, bună sau rea, legea e lege și trebuie respectată. Mai ales, acum, când Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara are tot interesul! Și, nu în cele din urmă, pentru că, așa cum știe toată lumea, instituția medicală de învățământ superior funcționează după principii trainice de masonerie, în orice condiții: se ajută între ei ca Frații! Și, la fel, își dau și la gioale…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore