Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Efectul Săndesc! Ministerul Sănătății repune pe linia de plutire spitalele publice și obligă managerii să-i inițieze în tainele muncii de la stat pe medicii cu program de lucru preferențial și fără pacienți

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Zilele trecute, la sugestia prof. dr. Dorel Săndesc și la presiunea organizată a managerilor de unități sanitare de stat, Ministerul Sănătății a cedat și a făcut un prim pas în direcția spitalelor publice. Unul mic, dar important, fără de care, în mod cert, sistemul medical românesc s-ar fi stins sub povara datoriilor, lipsurilor, încropelilor și trocurilor interne cu materiale de unică folosință! Evident, mai e mult până departe, în special pe direcția de a scoate interesele private din spitalele de stat, jocuri de culise și complicități meschine care au adus, cel puțin în ultimii ani, așa cum rezultă din analize, o creștere pe internări de 63% în favoarea clinicilor particulare, pe toate ramurile medicale. Cu alte cuvinte, o stare comatoasă și o moarte lentă a spitalelor de stat, subfinanțate… pe principii anticoncurențiale!

Fără niciun dubiu, intervenția în extremis a Ministerului Sănătății de acum două zile, în baza unei Ordonanțe de Urgență, a dat o gură de oxigen spitalelor de stat și a prevenit o criză majoră a sistemului sanitar. Practic, un colaps pe linie! E cât se poate de limpede că, datorită unor mici reglaje legislative, toate făcute în interesul marilor jucători de pe piața medicală privată, de la începutul anului în curs, criza în spitalele publice s-a adâncit, mai mult ca niciodată. Și, odată cu penuria de fonduri, așa cum a semnalat și voceatimisului.ro, s-au resimțit și lipsurile în farmaciile unităților sanitare de stat, până dincolo de paroxism! De vină – în anul 2023, s-a decis ca finanțarea serviciilor medicale din spitalele publice să fie asigurate în funcție de realizările efective, prin raportarea în sistemul DRG, spre deosebire de 2022, când plățile s-au efectuat, până la valoarea de contract cu CNAS.

Așa se face că o mică schimbare din pix, cel puțin la nivelul anului 2023, a făcut imposibilă asigurarea unei finanțări adecvate pentru unitățile sanitare de stat, principalele cauze ale acestei situații fiind neadaptarea TCP (Tariful pe Caz Ponderat) la realitatea economică, marcată de inflație semnificativă, ceea ce a determinat o finanțare mult sub costurile reale și scăderea semnificativă a adresabilității și implicit a numărului de internări după pandemia Covid-19, fenomen persistent, confirmat la nivel (inter)național. De aici și propunerile de urgență ale managerilor de unități medicale de stat, semnalate în scris de prof. dr. Dorel Săndesc de la Spitalul Județean Timișoara, de a se reveni urgent, la normalitate și la creșterea valorilor de decontare pentru serviciile sanitare, aliniate la realitățile zilei.

Una peste alta, așa cum rezultă dintr-o analiză a Spitalului Județean Timișoara, confirmată și de celelalte unități medicale din rețeaua sanitară de stat, realitatea zilei se rezumă la un singur cuvânt – inflație, urmată de evoluția dramatică a costurilor: creșterea costurilor cu uilități în perioada 2019 – 2023 cu 119% pentru încălzit și iluminat și cu 22,69% pentru apă, canal și salubritate; creșteri și de peste 500% la medicamente (Efedrină, Amikozit, Miostin, Linezolid etc) și explozii de prețuri la materialele sanitare, inclusiv la cele de bază/critice, cu 300% (sonde, canule, măști, bonete, mănuși etc). Cu toate aceste creșteri pe linie, cuprinse între 100%-500%, tarfiul pe caz ponderat (TCP) a crescut pentru spitalele de stat cu numai 15%!!!

Jumătate de măsură

Cam asta ar fi, pe scurt, motivația pentru care, cu cifrele și analizele pe masă, la presiunea managerilor de spitale publice, coordonați de dr. Dorel Săndesc de la Timișoara, acum două zile, Ministerul Sănătății a acceptat să schimbe regula jocului în sistemul medical de stat. Așa se face că printr-o OUG a reconfirmat, cu o jumătate de gură, caracterul excepțional al dezastrului din unitățile publice. În aceste condiții, pentru a evita riscul de blocare a activității medicale în unitățile sanitare publice, Guvernul României a decretat că decontarea lunară se face ca până-n anul 2022. Adică, la nivelul valorii aferente indicatorilor realizați în limita valorii de contract, dacă se acoperă contravaloarea cheltuielilor efectiv realizate. Mai mult, că decontarea serviciilor către spitalele de stat se efectuează după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.

Așa că acum, măcar spitalizările de zi, în special prin ambulatoriile unităților sanitare de stat, ar trebui să zbârnâie. La pachet cu toate serviciile de radiologie și imagistică! Nu de alta, dar acum, statul a dat drumul la bani pentru orice manager de spital public care-și dorește, dacă nu profit pentru insituția pe care o conduce, măcar să fie pe zero, la final de an! Indirect, asta înseamnă că, pentru a scoate fondurile din buzunarul statului, spitalele publice sunt obligate să-și stimuleze medicii ca să presteze servicii sanitare la locul de muncă al angajatorului principal. Ca să-și asigure existența și funcționarea de zi cu zi! Așadar, cade în sarcina exclusivă a managerilor de spitale să vegheze că toți angajații sistemului sanitar public muncesc în folosul angajatorului și, mai mult decât orice, își scot măcar salariile, consultând și externând pacienți! Ceea ce, în traducere, înseamnă bani pentru servicii medicale, decontate de CNAS!

Asta, în condițiile în care este de notorietate faptul că, așa cum a demonstrat voceatimisului.ro, cel puțin în cazul Spitalului Județean Timișoara și Spitalului Municipal mai bine de un sfert dintre medicii angajați… freacă menta! Mai exact, au câte un pacient externat pe an sau maxim câte unul pe lună! Alții câte maxim 3-5-7 externați la 30 de zile, de nu-și justifică, nici prezența pe holurile spitalului și nici salariile! Și, evident, că productivitatea cadrelor medicale – în regimul public de sănătate, că la privat rup nori și viteza sunetului! – depinde de respectarea programului de lucru, de implicare la capul bolnavului și, bineînțeles, în primul rând de vizitarea locului de muncă al angajatorului! Asta e o altă problemă majoră cu care se confruntă, cel puțin, Spitalul Județean Timișoara. E scrisă negru pe alb în ultimul raport de audit al Camerei de Conturi Timiș – modul de lucru defectuos al serviciului RUNOS, la întocmirea formală a condicilor de prezență!

Pe scurt, din verificările efectuate în SCJUT, la data de 20 martie și 21 aprilie 2023, auditorii Camerei de Conturi Timiș au constatat că subalternii prof. dr. Dorel Săndesc nu respectă programul de lucru. Astfel, în cadrul ambulatoriului de specialitate, au fost identificate un număr de 3 specialități la care medicii respectivi nu se aflau în cabinet, conform orarului afișat pe ușă. De asemenea, din ancheta de pe teren, s-a constatat că la nivelul secției de Ortopedie I, nu se respectă programul de lucru de către întregul personal și că se procedează la semnarea fictivă a condicii de prezență. Ba mai mult că, în condică, la data examinării înscrisului, existau semnături și pentru zilele și săptămânile următoare! Marea majoritate, executate cu același pix și îndemânare caligrafică! Concluzia Camerei de Conturi Timiș a fost unanimă – chiulul și nemunca afectează situația financiară a Spitalului Județean Timiș!

Cutia Pandorei

Acum rămâne de văzut dacă, odată salvat de la înec, inițiatorul OUG, prof. dr. Dorel Săndesc, va ține cont de câteva lucruri esențiale. În primul rând, că fiecare act medical și externare a unui pacient aduc bani în visteria SCJUT, chiar și dincolo de contractul cu CNAS. Lună de lună! E de urmărit și dacă, în baza recomandărilor Camerei de Conturi Timiș, managerul Săndesc va pune medicii la lucru, în Ambulatoriu, la sediul angajatorului principal, ca să mai taie din elanul clinicilor private și să aducă bani la stat! De văzut și dacă managerul SCJUT va reuși să închirieze infrastructura/mâna de lucru a spitalului de stat, în regim de privat, tocmai pentru a spori veniturile entității publice, așa cum se procedează în Europa! Și, mai mult decât orice, dacă va avea forța necesară de a duce la îndeplinire măsura cea mai importantă, lăsată de auditorii publici: achiziționarea unei aplicații software ce permite generarea automată a rapoartelor de pontaj și autentificarea angajaților pe baza cartelelor de acces, pentru cunoașterea, în timp real, a prezenței și timpilor totali de muncă!

Așa că, până la Ziua Z, astăzi, chiar dacă Statul Român, prin Ministerul Sănătății, a corectat o mare nedreptate pentru spitalele publice, este cât se poate de clar că șansa de reușită a unei reforme de sistem trebuie să vină, în primul rând, din interior! Până atunci, rămân doar vorbe meșteșugite formulările de genul – componenta de resurse umane este unul dintre elementele fundamentale ale unui sistem sanitar performant! Asta, în timp ce realitatea, cel puțin pentru unitățile sanitare din subordinea statului roman e cu totul alta, pe cifre: 374 spitale publice versus 311 spitale private, aflate în contract cu CNAS! Deci o concurență acerbă, cu toate armele pe masă! Și cea mai perversă dintre arme – în proporție de 95%, medicii de la stat sunt aceiași cu cei din privat!

Deci, atâta timp cât niciun ministru al sănătății sau vreun om politic nu-și asumă să rupă pisica în două, adică să separare apele dintre stat și privat, sistemul public va rămâne în aceeași poziție de patruped-ierbivor: vacă de muls și captiv!

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore