Cuprins
Spitalul CFR Timișoara va fi preluat de la Ministerul Transporturilor printr-o ședință extraordinară convocată „de îndată” pentru joi, 8 octombrie, online. Pentru un vot asupra primarului interimar care conduce orașul, Consiliul Local nu a găsit niciodată aceeași viteză.
Cuprins
Miracol la Primăria Timișoara: Consiliul Local se poate aduna de pe o zi pe alta. Nu pentru oraș, nu pentru primar, ci pentru un spital. Azi, consilierii au primit convocarea: ședință extraordinară online, joi, 8 octombrie, ora 10, transmisă live pe Facebook. Un singur punct pe ordinea de zi: preluarea Spitalului Clinic Căi Ferate de la Ministerul Transporturilor.
Spitalul CFR Timișoara, de la intenție la urgență
Proiectul de hotărâre, publicat de Primăria Timișoara, nu a picat din cer azi-dimineață. Referatul de aprobare e din 29 septembrie, avizele din 30 septembrie, iar raportul final al comisiei ministerului a ajuns la Primărie încă din 23 septembrie. A stat o săptămână în sertar, iar acum, brusc, nu mai poate aștepta nici până la o ședință ordinară.
Iar dacă e să vorbim de grabă, intenția are opt ani. Consiliul Local a votat preluarea spitalelor CFR încă din 2018, pe vremea lui Nicolae Robu, prin HCL 253/2018, apoi a reluat-o în decembrie 2022, prin HCL 672. Cererea oficială către minister a plecat abia în aprilie 2026. Opt ani de așteptare, apoi urgență de 24 de ore. Iar analiza juridică, patrimonială și financiară vine, potrivit documentelor citate de Ecopolitica, după vot. Întâi semnăm, apoi vedem ce am semnat.
Legea e aceeași, doar chef nu e
Codul administrativ spune, la articolul 133 alineatul (2), că o ședință extraordinară poate fi convocată de primar, de o treime dintre consilieri sau de primar la cererea prefectului, iar în situații urgente convocarea se face „de îndată”. Exact aceeași lege, exact aceeași platformă online, exact aceiași consilieri puteau vota și asupra interimatului, așa cum am arătat azi. USR, partidul care cere „votul oamenilor” la fiecare colț de stradă, nu l-a cerut nici măcar pe al propriilor consilieri.
Ce cumpără, de fapt, Primăria
Pe hârtie sună bine: 212 paturi de spitalizare continuă, 14 de zi, pavilioane ridicate la începutul secolului trecut și imobile la Lugoj, Oravița și Radna. La rubrica bani, însă, gol: nicio sumă asumată pentru investiții, nicio sursă sigură de finanțare, arată documentele citate de Ecopolitica. Primăria care n-a reușit să țină Spitalul Municipal cu autorizație de funcționare își mai ia acum un spital în grijă.
Și nu vine gol. Vine la pachet cu procese de muncă pe rol, cu o plângere penală depusă de angajați împotriva managerului și a comitetului director, pentru neplata unor drepturi stabilite de instanță, și cu un raport al Camerei de Conturi Timiș, nr. 12279 din 11 februarie 2026, care dă concluzie „contrară” la capitolul achiziții: 1.005 achiziții directe în doar șase luni din 2025, praguri depășite, cumpărături tăiate bucățele. O mie de achiziții directe în jumătate de an, cam opt pe fiecare zi lucrătoare. Licitațiile, se pare, erau pentru alții. Plângerea penală rămâne, pentru moment, doar atât: o plângere, nu o condamnare.
Stela Iurciuc, dus-întors CFR
Aici povestea devine aproape poetică. Spitalul CFR a fost condus de Stela Iurciuc. Din iunie 2025, Iurciuc conduce Spitalul Municipal. Iar acum Spitalul CFR urmează să intre chiar în Spitalul Municipal. Adică doamna manager se întoarce acasă, pe ușa Municipalului, cu tot cu moștenirea pe care a lăsat-o în urmă.
Ce a însemnat Municipalul sub noua conducere am scris deja. Aceiași oameni în comisiile de concurs, de la STPT la spital. Un post de operator de date debutant cu certificat Cambridge, ca pacienții să fie internați în engleză academică. O erată scoasă peste noapte după ce am publicat. Un concurs anulat chiar de Stela Iurciuc, după dezvăluirile noastre. Apoi gunoaie și mobilă ruptă pe holuri, iar conducerea, în loc să facă curat, a căutat cine a făcut pozele.
Acesta este managementul căruia i se mai dă un spital. Cu urgență. Online. De îndată.
Întrebări
- Domnule interimar, ce s-a întâmplat între 30 septembrie și azi încât a devenit spitalul urgență de o zi?
- Dacă Consiliul Local poate fi convocat online de pe o zi pe alta pentru un spital, de ce nu și pentru un vot asupra conducerii orașului?
- Cât costă preluarea și din ce bani? Cine plătește procesele, cine răspunde la plângerea penală și cine repară ce a găsit Curtea de Conturi?
- Cine va conduce Spitalul CFR după integrare? Tot cine l-a condus și înainte?
- Domnilor consilieri USR, mâine votați online pentru spital. Pentru Timișoara, când?




