Dominic Fritz şi Ruben Laţcău, declaraţii în urma plângerii penale, făcută de Culiţă Chiş în legătură cu noua organigramă

- Advertisement -
Primarul Timişoarei Dominic Fritz şi viceprimarul Ruben Laţcău au făcut o declaraţie publică comună, în urma plângerii penale făcută de Culiţă Chiş. Acesta din urmă a reclamat autorităţilor faptul că nu se respectă decizia instanței în privința noii organigrame.

Atât Dominic Fritz, cât şi Ruben Laţcău au fost chemaţi să dea declarații, în calitate de martori, în această cauză.

Cei doi spun, însă, că nu au încălcat legea şi că au pus în aplicare decizia instanţei, privind suspendarea noii organigrame şi revenirea la cea veche. În plus, cei doi mai susţin că unele acuzații formulate sunt de-a dreptul halucinante și se referă la situații sau conversații care nu au avut loc.

Iată însă, declaraţia intergrală a celor doi pe acest subiect:

Un angajat care, în urma reorganizării, și-ar fi pierdut postul de conducere, este vorba despre dl. Culiță Chiș, a făcut o plângere penală împotriva noastră, a primarului Dominic Fritz și a viceprimarului Ruben Lațcău. Unele acuzații formulate sunt de-a dreptul halucinante și se referă la situații sau conversații care nu au avut loc.

Această plângere este de fapt o răzbunare a dlui. Culiță Chiș care s-a făcut remarcat, în poziția pe care a ocupat-o, de mai multe acțiuni care produc încă efecte negative importante pentru Timișoara, pe care noua administrație face eforturi să le îndrepte. Ne referim, în principal, la blocajul de la Drumul Boilor care are drept cauză realizarea unor lucrări ale Primăriei pe terenuri care nu se aflau în proprietatea Municipiului Timișoara, iar responsabil pentru această eroare gravă este dl. Culiță Chiș.

Această situație a fost semnalată de însăși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în corespondența adresată Primăriei: „Modalitatea aleasă de fosta conducere a Primăriei Municipiului Timișoara de a impune realizarea unei intersecții de tip girație suplimentară, pe varianta de ocolire Timișoara Sud, prin execuția unor lucrări de drum local și de utilități, în mod abuziv, în interiorul culoarului variantei de ocolire, a generat un blocaj care trenează și în prezent”.

I-am atras atenția, în nenumărate rânduri dlui. Culiță Chiș că acest mod de lucru este inacceptabil. Reamintim că și fostul primar Nicolae Robu și-a exprimat nemulțumirea față de maniera acestui angajat de „a rezolva” lucrurile, dar până la urmă a preferat să închidă ochii. Noi nu am procedat la fel și muncim să îndreptăm greșelile din trecut.

Dl. Culiță Chiș a ales să ne facă nouă o plângere penală, supărat și că în urma reorganizării domnia sa și-ar fi pierdut funcția și statutul de atotputernic în Primăria Municipiului Timișoara. Pe scurt, când aperi interesele timișorenilor și nu ale funcționarului, ești acuzat de abuz.
Suntem acuzați și că nu respectăm decizia instanței în privința noii organigrame, deși chiar faptul că dl. Chiș ocupă în continuare aceeași funcție și primește salariul de director este dovadă că această afirmație este complet falsă.

Instanța nu a anulat noua organigramă, ci doar a suspendat aplicarea ei cu momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Schimbările realizate până la pronunțarea acestei hotărâri sunt perfect valabile. Ne așteptăm ca acest tip de hărțuire și de abuzare a sistemului penal de către angajați care-și pierd funcțiile de conducere în urma reorganizării sau care au alte supărări să continue.

Noi ne vom prezenta de fiecare dată când suntem solicitați să dăm explicații, în acest caz, în calitate de martori. Menționăm și faptul că organele de justiție sunt obligate să declanșeze cercetarea faptelor acuzate (fapte, nu persoane!) în cazul oricărei plângeri depuse. Nu avem nici cea mai mică emoție că această plângere nu va duce nicăieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie