Dacă la centru, cum le place unora nostalgici să spună, politicienii s-au mai schimbat între ei, în judeţele patriei funcţionează principiul reeşapării. Exact ca la vulcanizare- se ia politicianul de la grupul de interese, să adăugă un strat nou politic de la PNL – PSD – UNPR (restul nu mai contează), apoi îl reeşapăm că fiind de dreapta, de centru- stânga, cum este nevoie în funcţie de conjunctură.

Funcţiile sunt mai importante decât programele în această afacere, decât orice interes al comunităţii locale. Pentru că politica este adevărata afacere în România. Ce afacere? Mă veţi întreba doar în cazul în care nu ştiţi că bugetul local al municipiului Timişoara este de aproximativ 450 milioane de Euro. Ce nu aţi înţeles? Grupul de interese al ,,FRAŢILOR BICICLETĂ”,  care între timp, au dat-o la pace cu primarul Nicolae Robu, au decis că mai au nevoie de oarece combinații pe spatele timişorenilor. De data aceasta cu largul concurs al conducerii PSD. După cum se ştie Traian Stoia – viceprimar şi PSD-ist, (introdus în politică înainte de alegerile locale din 2008) omul Cristestilor, a votat contrar regulilor impuse de apartenenţa la partidul din care face parte. Şi spun asta, deoarece îmi revine în memorie toamna anului 2008 când conducerea PSD îl excludea pe fostul preşedintele de atunci Ion Răducanu pentru nealinierea la linia trasată de partid. Scurt, chirurgical fără echivoc. Preşedintele de atunci Ilie Sârbu, nu a stat la discuţii şi următoarea zi după şedinţa Consiliului local Timişoara l-a lăsat fără carnet de partid pe Ion Răducanu. Azi suntem la câteva zile şi Sorin Grindeanu ezită. Ezită să îi retragă sprijinul politic viceprimarului Stoia. Ezită pentru a nu se pune rău cu fraţii Cristescu şi probabil de a-şi asigura liniştea în urbea de pe Bega. Măcar din solidaritate cu colegii lui, mai tinerii Sebastian Răducanu şi Alfred Simonis, ar trebuii să se mai gândească putin. În alte conjuncturi Grindeanu a dat dovadă de cameleonism şi a mers cu valul.

Rămâne de văzut dacă azi după şedinţă Biroului Permanent Judeţean domnul Sorin Grindeanu alege să fie lider, sau… liber……

Spune-ţi opinia civilizat!